Cancelarul George Osborne, a devenit peste noapte una din cele mai antipatice figuri de pe piedestalul politicii de austeritate din Regatul Unit alături de premierul David Cameron. Potrivit UK Mirror, milioane de familii și mii de rezidenți străini se află în fața unui nou val de măsuri de austeritate promulgate și menite să redreseze economia Marii Britanii. Sever contestate, noile măsuri vor aduce odată cu sărbătorile de iarnă taxe mai mari, creșterea impozitelor la case , creșterea chiriilor și chiar măsuri dure în privința sistemului de finanțare medical.

Revenind la noile cifre avansate și acreditate de analiștii economici ai noii echipe de guvernare se pare că în următorii 5 ani impozitele pe clădiri și toate celelalte impozite vor crește cu până la 70%.De exemplu, factura medie de impozitare ar putea crește de la 300 de lire sterline până la 1800 de lire sterline până la finele lui 2020. Potrivit unor surse ale Trezoreriei britanice, noul sistem de impozitare ar putea fi culmea unul mult mai slab la sfârșitul anului 2020, decât la debutul anului 2010.

De asemenea, până la finele ciclului de austeritate, se prognozează o creștere a profiturilor și a afacerilor din marile orașe și o slăbire evidentă în micile orașe care ar putea genera concedieri și șomaj.Nici sistemul medical nu va fi ocolit de măsurile cuprinse în Angajamentul de Toamnă, deoarece se vor șterge din bugetul Ministerului Sănătății bursele de până la 20 mii de lire sterline și vor fi înlocuite prin credite bancare. În contrapartidă, se va încerca crearea a zeci de mii de locuri de pregătire a viitorilor asistenți și cadre medicale, dar cu accent pe forța de muncă internă.

Nici sistemul de Asistență Socială nu va fi ocolit de noile tăieri. Printre cele mai afectate paliere se numără Ministerul Muncii  a cărui buget a fost redus cu 14 procente, Investițiile cu 17% și Transporturile cu 37 procente. Noile măsuri vor fi resimțite și de Țara Galilor sau de cei din Irlanda,care vor avea bugete mult mai modeste pentru investiții și alte sectoare. #Marea Britanie #romani in UK