Cotidianul The New York Times a publicat în ediţia sa de miercuri, întreaga operaţiune desfăşurată în cartierul St.-Denis, o suburbie rău famată a Parisului, unde zeci de poliţişti francezi au luat cu asalt un apartament de la etajul trei al unui bloc unde se presupunea că se află Abdelhamid Abaaoud, un belgian suspectat de organizarea atacurilor criminale de săptămâna trecută de la Paris şi care este considerat creierul întregii operaţiuni.

Deoarece aveau în faţă lor o uşă ranforsată, poliţia a trebuit să folosească explozibil pentru a o putea sparge, ceea ce a dat timp oamenilor din interior să se pregătească. A urmat apoi un intens schimb de focuri, poliţia trăgând timp de o oră peste 5.000 de cartuşe. În timpul desfăşurării acţiunii, o jihadistă de sex feminin şi-a detonat vesta explozivă, ucigându-l în acel moment şi pe Diesel, câinele erou care s-a sacrificat în încercarea de a o imobiliza pe teroristă.

După ce toată operaţiunea s-a sfârşit, poliţia a arestat opt ​​persoane şi a identificat cel puţin două corpuri mutilate. Din acel moment a început confuzia totală de care autorităţile franceze par să fie dominate încă de la începutul acestei crize. Abdelhamid Abaaoud, considerat liderul şi coordonatorul atacurilor, nu a fost printre cei arestaţi, iar resturile umane găsite ca urmare a detonării centurii cu explozibili nu era clar dacă aparţineau şi principalului suspect.

Declaraţia procurorului Parisului este halucinantă: „Eu nu sunt în măsură să vă dau numărul definitiv şi identitatea persoanelor care au fost ucise”, singura informaţie sigură fiind aceea că nici Abaaoud și nici Salah Abdeslam, un alt suspect în atacurile de vineri, nu au fost printre cei arestaţi. Nu se ştie în ce circumstanţe a apărut informaţia că Abaaoud a fost ucis, dar a fost încă o lovitură primită de autorităţile franceze după lungul şir de bâlbâieli de care a dat dovadă pe parcursul întregii gestionări a situaţiei provocate de tragicul atac.

Încă de a doua zi după atacurile din Paris s-a lansat o uriaşă vânătoare pentru prinderea suspectului numărul unu, Abaaoud şi a pricipalilor săi complici pentru a fi aduşi în faţa justiţiei. Seara, la peste 12 ore după asediul din St.-Denis, incertitudinea persista şi nu se ştia cu siguranţă dacă Abaaoud era mort, sau reuşise din nou să scape, la fel cum scăpase de multe ori înainte, lăudându-se cu acest lucru şi luându-i în derâdere pe urmăritorii lui. Nu este clar nici cum a ajuns ca în presă să circule informaţii care vorbeau despre moartea sigură a acestuia. Cert este că ambiguitatea în privinţa acestui subiect persistă şi se aşteaptă o confirmare sigură şi oficială dacă el a fost ucis sau dacă este încă în libertate.

Un alt aspect al cazului este centrat pe identitatea sinucigaşei de sex feminin, considerată a fi prima femeie afiliată grupării Statul Islamic care s-ar fi aruncat în aer, alta decât cele care fac parte din Boko Haram, grupul islamist militant din Nigeria. Şi în cazul sinucigaşelor de aici există suspiciunea că ele nu sunt cu adevărat fanatice convinse, ci sunt folosite ca şi bombe ambulante, centurile cu explozibil fiind detonate de la distanţă de către militanţii din Boko Haram.

St.-Denis, este o suburbie a Parisului cu o populaţie de 118.000 de persoane, fiind cunoscută ca un creuzet al comunităţii musulmane, unde violenţa este la ea acasă şi legea Sharia aplicată în paralel sau în defavoarea legilor franceze. Este un focar al extremismului islamist care a scăpat demult de sub controlul autorităţilor franceze. #Franta #terorism #Statul Islamic