UPDATE

Numărul morților a ajuns la 86 iar cel al răniților se apropie de 200. Anunțul a fost făcut de primul ministru Ahmet Davutoglu într-o conferință de presă. "Am decis să decretăm trei zile de doliu național" a continuat acesta, spunând că există indicii că atentatul a fost comis de doi kamikaze.

...

Cel puțin 30 de oameni și-au pierdut viața în urma a două explozii produse sâmbătă dimineață lângă gara din Ankara, Turcia. Potrivit Reuters, autoritățile au catalogat incidentul, produs cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor, ca fiind un atac terorist. Exploziile au avut loc, conform martorilor, la câteva secunde distanță una de cealaltă, în momentul în care sute de oameni se pregăteau pentru a participa la un protest împotriva conflictului dintre formațiunea radicală interzisă PKK și forțele de securitate turce. Se pare că este vorba despre un atac sinucigaș. Până acum nimeni nu a revendicat acest atentat.

Reporterii Reuters au transmis că la locul deflagrațiilor au văzut corpuri mutilate acoperite de drapele și banere ale protestatarilor, dar și rămășițe umane împrăștiate în apropierea locului în care s-au produs exploziile. Bilanțul dat publicității de Ministrul de Interne, Sebahattin Ozturk, este de cel puțin 30 de morți și 126 de răniți. 

Imaginile oferite de CNN Turcia arată mai multe femei și bărbați care se țineau de mâini și dansau în momentul în care foarte aproape de ei s-a produs prima explozie. ”Am fost martorii unui masacru, al unui atac barbar” a spus la scurt timp după producerea deflagrațiilor liderul sindicaliștilor care au organizat întâlnirea, având acceptul autorităților turce. Imediat la fața locului au început să sosească zeci de ambulanțe.

Cele două explozii s-au produs sub estacada care duce la gara din Ankara. Martorii teribilului atentat spun că poliția încercuise zona unde urmau să se adune participanții la protest, aceștia fiind percheziționați în momentul trecerii de cordonul forțelor de securitate.

Premierul Turciei, Ahmet Davutoglu a convocat de urgență o reuniune cu toți factorii responsabili, șefii serviciilor de securitate, ai poliției, la aceasta urmând să participe și alți înalți oficiali turci. 

Confruntarea dintre PKK și forțele turce de securitate a reizbucnit în sud-estul Turciei, după încetarea, în iulie, a armistițiului din zona cu populație majoritar kurdă. Intensitatea confruntărilor a atins o violență nemaîntâlnită din anii 90, astfel că peste 120 de militanți kurzi și membri ai forțelor de securitate, au fost uciși până acum.

#terorism #Politie #Crima