Navele de război ruseşti s-au alăturat conflictului din #Siria, cu o salvă de rachete de croazieră ce au atacat poziţii cheie ale Statului Islamic, pentru ca trupele guvernamentale siriene să lanseze o ofensivă majoră terestră susţinută de loviturile aeriene ale Moscovei, scrie în ediţia sa electronică cotidianul Daily Mail.

Ministrul Rus al Apărării, Serghei Shoigu, a declarat într-un discurs televizat că patru nave de război, situate la 1500 km distanţă în Marea Caspică, au lansat 26 de rachete "Sizzler" care au lovit 11 ţinte ISIS. O înregistrare video pusă la dispoziţie de Ministerul Rus al Apărării arată navele de război lansând rachetele, ministrul Shoigu insistând că acestea au distrus toate obiectivele şi nu au lovit zonele civile.

Ministerul Apărarii din Moscova a declarat că atacurile au fost lansate de pe navele de război Daghestan, Uglich, Grad Sviyazhsk şi Veliky Ustyug. Rachete de croazieră, fiecare constând sute de mii de euro, "au lovit toate obiectivele vizate cu succes şi cu mare precizie", a relevat un raport mass-media din Rusia, fără a oferi mai multe detalii.

Aceste rachete zboară cu 900 km/h şi au rază de acţiune de peste 2500 de km.

Atacurile au venit în timp ce trupele guvernamentale siriene au lansat o puternică ofensivă terestră, miercuri, în regiunea centrală a ţării sub acoperirea atacurilor ruseşti, a declarat un oficial din Damasc.

Cele mai recente evoluţii vin la exact o săptămână după ce Rusia a început atacurile aeriene în Siria, adăugând o nouă filă în complexul război care a divizat această ţară din Orientul Mijlociu începând cu anul 2011. Atacurile au vizat în principal Siria, regiunile centrale şi cele strategice din nord-vest, care sunt porţile de acces la fortăreţele preşedintelui Bashar al-Assad din Damasc, şi de-a lungul coastei mediteraneene. Aceste atacuri aeriene par să-i fi dat preşedintelui Assad mai multă încredere în încercarea de a recupera terenul pierdut.

În conformitate cu declaraţiile date de un oficial sirian sub protecţia anonimatului, atacurile au fost concentrate mai mult asupra provinciilor adiacente Hama şi Idlib, unde rebelii au avansat semnificativ în ultimele luni. Grupul teroriştilor din Statul Islamic nu este prezent în zonele în care lupta este în curs de desfăşurare.

Ofensiva de miercuri din Siria şi ciocnirile care au urmat cu militanţii care se opun preşedintelui Assad, inclusiv sucursala siriană a organizaţiei Al Qaeda, a fost prima luptă majoră terestră de când Moscova a început lansarea de raiduri aeriene în Siria săptămâna trecută.

Acest atac a coincis cu ziua de naştere a preşedintelui rus Vladimir Putin, care şi-a celebrat cea de a 63-a aniversare jucând hochei pe gheaţă, la lansarea noului sezon din campionatul rus, care a avut loc la Soci, în timp ce rachetele se îndreptau spre poziţiile rebelilor sirieni.

Loviturile aeriene ruseşti par să fi încurajat trupele siriene de a lansa lupta la sol, după ce au suferit o serie de eşecuri în nord-vestul Siriei în ultimele câteva luni. Observatorul sirian al Regatului Unit pentru Drepturile Omului, a declarat că ofensiva guvernului a început pe patru fronturi miercuri dimineaţa în provinciile de nord-vest, Idlib şi cea vecină Hama. Acesta a descris atacurile ca fiind "cele mai intense din ultimele luni". #Vladimir Putin #Razboi