Sonda spațială a #NASA a descoperit cerul albastru al lui Pluto, în timpul zborului său istoric din apropierea planetei pitice din luna iulie, potrivit Fox News. Imaginile din atmosfera lui Pluto au fost primite săptămâna trecută și au fost publicate acum de agenția spațială americană NASA.

Particulele din atmosferă sunt de fapt roșii și gri, potrivit oamenilor de știință. Dar modul în care aceste particule împrăștie lumina albastră pe orbita planetei pitice a încântat lumea, având în vedere că Pluto se află la marginea sistemului nostru solar, o zonă crepusculară cunoscută sub numele de Centura Kuiper. ”Cine s-ar fi așteptat să vedem un cer albastru în Centura Kuiper? E minunat!”, a declarat Alan Stern, conducătorul misiunii sondei spațiale New Horizons, într-un comunicat al NASA referitor la recentele imagini publicate, de pe Pluto.

Culoarea albastră observată poate ajuta oamenii de știință să înțeleagă dimensiunea particulelor din atmosfera din jurul lui Pluto, acolo unde domnește amurgul, având în vedere că planeta pitică se găsește la o distanță de numai puțin de 5,79 miliarde de kilometri față de Soare.

Pe Pământ, cerul albastru este rezultatul dispersiei luminii solare prin moleculele de gaz din atmosferă. Lucrurile sunt, însă, total diferite pe Pluto, potrivit Huffington Post. Obscuritatea de la mare altitudine de pe Pluto pare să se compare cu cea de pe Luna lui Saturn, Titan, potrivit NASA, și este rezultatul interacțiunii dintre molecule. Dacă în cea mai mare parte a timpului cerul de pe Pământ este albastru, acest fapt nu este valabil și pe Pluto. Dacă ai locui pe planeta pitică și te-ai uita în sus, atunci cerul ar fi negru, conform BBC.

O altă descoperire anunțată de NASA a fost observarea unor zone de gheață pe suprafața lui Pluto. Apa înghețată apare, în mod misterios, având culoarea roșie. ”Sunt surpinsă că această apă înghețată eate atât de roșie”, a declarat Silvia Protopapa, de la Universitatea Maryland.

Oamenii de știință sunt încă nedumeriți de faptul că aceste regiuni de gheață se găsesc doar în anumite regiuni ale planetei Pluto. Sonda spațialaă New Horizons a fost lansată în anul 2006, iar acum acum se află la distanța de 101 milioane de kilometri, dincolo de Pluto.

#Mister #descoperire