Cel puțin 13 persoane și-au pierdut viața și alte 15 au fost rănite în Statele Unite. Atacul s-a produs în campusul colegiului Umpqua, situat în localitatea Roseburg, statul Oregon, în jurul orei 20:30, ora României. Conform USA Today, atacatorul a murit în schimbul de focuri ce a urmat masacrului.

Numărul inițial al morților a fost de 10, însă cifrele se schimbă de la o oră la alta. Centrul Medical Mercy din Roseburg a confirmat că a primit deja nouă răniți și mai așteaptă încă cel puțin trei. Într-o declarație de presă Poliția din Oregon a confirmat că atacatorul ”a acționat singur, iar acum el nu mai reprezintă nici un pericol pentru comunitate”.

Conform procurorului general din Oregon, Ellen Rosenbaum, mai bine de 30 de persoane s-au aflat în bătaia puștii criminalului care a deschis focul într-o sală de clasă. Incidentul a fost anunțat la numărul de urgență 911 de către unul dintre elevii aflați în clasă, acesta anunțând că cineva a deschis focul. Imediat către locul incidentului au plecat toate forțele de ordine disponibile în zonă. Departamentul de Pompieri care activează în Douglas County a anunțat pe Twitter ”Trăgător la UCC. Vă rugăm stați departe de zonă”.

Jared Norman, un martor la sângerosul atac le-a spus reporterilor că a auzit focuri de armă și imediat ”toată lumea a luat-o la fugă”. Acesta s-a ascuns alături de alți 50 de colegi în cafeneaua campusului. ”Toată lumea auzea împușcăturile dar nimeni nu știa ce se întâmplă cu adevărat. Eram foarte speriați”, a continuat acesta.

O femeie de 57 de ani ce locuiește peste drum de campus a declarat că a auzit împușcăturile în timp ce stătea pe verandă, iar apoi cel puțin 20 de ambulanțe și 75 de mașini de poliție au trecut în mare viteză pe lângă casa ei. De asemenea șase elicoptere au sosit în campus pentru a-i transporta pe răniți.

Sara Mattison reporter al televiziunii KVAL a spus că a văzut o femeie plină de sânge învelită într-o pătură care s-a urcat în mașină și a demarat în trombă. De asemenea, la scurt timp după producerea atentatului, numeroși părinți au ajuns în campus căutându-și cu lacrimi în ochi copii și întrebând pe toată lumea se s-a întâmplat.

Deocamdată nu au fost oferite alte detalii privind identitatea atacatorului și motivele pentru care a recurs la acest gest. #SUA #Politie #Crima