Înregistrarea care a făcut înconjurul internetului arată cum un polițist se comportă brutal cu o elevă de culoare. Scena a fost surprinsă în sala de clasă a unui liceu din Carolina de Sud, chiar în timpul orelor. Agentul a recurs la un tratament atât de aspru și umilitor după ce eleva a refuzat să părărească sala. Agresiunea înregistrată de către colegii tinerei a ajuns rapid pe rețelele de socializare, stârnind indignare în rândul internauților.

Imaginile surprinse prezintă momentul în care omul legii, Ben Fields, apucă eleva de gât cu o mână, în timp ce cu cealaltă trântește scaunul jos, cu fata încă așezată. După ce tânăra ajunge pe podea, acesta o trage târâș, ținând-o de mâini și de picioare. Pe fundalul sonor se aude cum polițistul îi spune să ducă mâinile la spate: " Dă-mi mâinile, dă-mi mâinile!" Înainte de a trece la fapte, ofițerul i-a lansat adolescentei de culoare o amenințare verbală: "Ori vii tu cu  mine, ori te fac eu să vii!" Toată această întâmplare s-a desfășurat sub privirile împietrite și neputincioase ale celorlalți copii.

Un elev care a asistat la întreaga altercație a declarat pentru Daily Mail că polițistul n-a avut niciun motiv întemeiat să-i trateze colega în felul în care a făcut-o. "N-am mai văzut niciodată ceva atât de urât, atât de bolnav, până în punctul în care să ne întoarcem privirile și să ne fie pur și simplu frică pentru viețile noastre. Acest om ar trebui să ne protejeze, nu să ne facă să ne temem de el." a mai spus Tony Robinson Jr.

Întreaga scenă a fost provocată de momentul în care tânăra a aruncat o privire la telefonul mobil. Profesorul i-a cerut să-și predea dispozitivul, însă aceasta a refuzat. Apoi i s-a cerut să părăsească sala, ea refuzând să facă și acest lucru. Atunci, profesorul s-a văzut nevoit să solicite întervenția unui agent. Chiar dacă tânăra a implorat să fie lăsată în clasă, susținând că nu a greșit cu nimic, polițistul nu s-a lăsat înduplecat, ba chiar a acționat în cel mai brutal mod.

Potrivit Daily Mail, FBI a demarat o anchetă pentru a se stabili dacă drepturile elevei au fost încălcate și dacă arestarea sa a fost una nedreaptă și pripită. Polițistul Ben Fields a fost suspendat până la finalizarea cercetărilor, când se va demonstra dacă a procedat sau nu corect.

Conform sursei citate, ofițerul în cauză este cunoscut pentru felul abuziv în care tratează elevii.

#SUA #Politie #Violenta