Mai mult de 27.000 de persoane au votat în sondajul de pe site-ul Express.co.uk, iar 71% spun că „susţin campania de bombardamente a lui #Vladimir Putin în #Siria", care vizează un număr mare de clădiri şi vehicule ale Statului Islamic.

Această aprobare vine în ciuda tensiunilor în creştere dintre Rusia şi coaliţia condusă de SUA împreună cu #Marea Britanie, datorate acţiunilor lui Putin în Orientul Mijlociu. Acuzele care i se aduc Rusiei sunt acelea că atacurile sale vizează în principal forţele rebele care se opun preşedintelui sirian Bashar al-Assad, pe care Moscova admite că îl sprijină.

Cu toate acestea, Ministerul Rus al Apărării a distribuit un număr mare de videoclipuri cu bombardamentele efectuate în zonele în care operează ISIS.

Putin a declarat că organizaţia teroristă este principala ţintă, deoarece el se teme că jihadiştii vor lansa un atac asupra ţării sale în cazul în care grupul devine prea puternic.

Situaţia este agitată şi tensiunile continuă să escaladeze între Moscova şi coaliţie.

Ieri, o controversă a izbucnit între guvernele britanic şi rus după ce s-a aflat că avioanele de vânătoare Tornado ale RAF (Royal Air Force) care operează în Irak, au fost dotate cu rachete aer-aer pentru lupta aeriană şi a fost acordată permisiunea piloţilor de a trage asupra avioanelor ruseşti, dacă sunt atacaţi.

Acest lucru a făcut ca ambasadorul rus la Londra"solicite de urgenţă explicaţii" de la Oficiul Afacerilor Externe şi Commonwealth-ului în timp ce Putin se spune că este "furios".

Ambasadorul Alexander Yakovenko a spus că : "premisa unui potenţial conflict între Marea Britanie şi avioanele de luptă ruseşti în spaţiul aerian din Irak este de neînţeles."

Piloţii britanici au primit şocantul ordin, deoarece miniştrii din Marea Britanie cred că Rusia face ca situaţia din Orientul Mijlociu să fie "mult mai periculoasă".

Există temeri că o posibilă luptă aeriană ar putea avea loc între cele două părţi mai devreme sau mai târziu.

Sprijinul acordat de Putin pentru Assad a ridicat probleme uriaşe Occidentului, care încearcă de câţiva ani eliminarea liderului sirian.

Guvernul lui Assad a fost implicat într-un război civil sângeros în ultimii patru ani, cu rebelii câştigând constant teren în faţa Damascului, până la intervenţia lui Putin de la sfârşitul lunii septembrie care a schimbat raportul de forţe.

Cu toate acestea, unii experţi militari sugerează că echipa condusă de Assad, care a fost acuzată de crime împotriva propriului său popor, reprezintă singura modalitate de a învinge flagelul ISIS în Orientul Mijlociu.

Un erou al Serviciului Aerian Special (SAS), trupele de elită ale armatei britanice, a sugerat că o coaliţie între Vest, Putin şi Assad este singura speranţă de a distruge organizaţia teroristă.

"Cea mai bună idee ar fi să-i lovim din ambele părţi, Europa și Statele Unite ale Americii, pe de o parte și Rusia pe de altă parte."

Cu toate acestea, David Cameron a vorbit în repetate rânduri împotriva preşedintelui Assad spunând că liderul sirian şi-a "măcelărit propriul său popor". Se pare că deocamdată nu există o punte de dialog între părţile implicate, în timp ce operaţiunile din teren se desfăşoară cu o şi mai mare intensitate.