Comunitatea asiriană care trăieşte în Suedia a fost bombardată cu o sumedenie de mesaje de ameninţare atribuite Statului Islamic, dintre care cel mai lugubru şi rece sună sec: ”Converteşte-te sau mori!”. Lucrurile s-au petrecut în oraşul Göteborg, poliţiştii fiind nevoiţi să declanşeze o anchetă, scrie în ediţia sa online Daily Express. Suedezul Markus Samuelsson, de origine asiriană, a fost şocat după ce radicalii islamişti i-au acoperit restaurantul pe care îl are în oraş cu graffiti, în această săptămână, inclusiv cu două mesaje ameninţătoare: ”Converteşte-te sau mori!” şi ”Califatul este aici”.

Litera arabă "N", care este utilizată pentru identificarea creştinilor de către luptătorii Statului Islamic, şi care este lipită pe casele creştinilor sau chiar tatuată pe pielea acestora, a fost de asemenea pictată pe restaurant. Militanţii ISIS din Orientul Mijlociu au folosit această literă arabă, ”ن”, pentru a-i identifica pe creştinii nazariteni, pictând-o pe uşile caselor creştine din Mosul (la fel precum naziştii puneau steaua lui David în pieptul sau pe casele evreilor), înainte de sechestrarea bunurilor acestora, anul trecut. Identificând casele creştinilor, luptătorii Statului Islamic au pornit ulterior la prigoana acestora, izgonindu-i din cetate sau oferindu-le alternativa de a se converti la Islam sau de a plăti o taxă exorbitantă.

Samuelsson, unul dintre cei 3.000 de creştini asirieni ai oraşului, a declarat: ”Am simţit brusc un fior pe şira spinării. Este foarte dureros, ne simţim ameninţaţi."

În conformitate cu publicaţia Breitbart din Londra, Göteborg, oraş situat în partea de sud-vest a Suediei, este considerat a fi un focar de recrutare jihadist. Cel puţin 150 de persoane se presupune că ar fi părăsit oraşul, numit "Centrul suedez al jihadiştilor", pentru a se alătura cauzei ISIS. Când suedezii de origine arabă se întorc în patria lor, după ce au luptat în Siria şi Irak, sunt "ajutaţi cu terapie" să depăşească trauma suferită şi angajaţi cu prioritatea în defavoarea suedezilor nativi.

În luna august, militanţii ISIS au răpit 250 de asirieni în Qaryatain, localitate din Siria, şi au demolat mănăstirea Sf. Elian, din apropierea oraşului. În ultima lună, aceştia au difuzat un clip video în care se arată cum au împuşcat trei creştini asirieni, într-o propagandă bolnavă, în timpul ”Festivalului sacrificiului”, o sărbătoare religioasă musulmană. Alţi asirieni au apărut în videoclip, ISIS avertizând că ei vor avea aceeaşi soartă, dacă nu va fi plătită pentru eliberarea lor o răscumpărare de 6 milioane de lire sterline. #Uniunea Europeana #terorism #Statul Islamic