Românii nu sunt afectaţi în niciun fel, e important să precizăm. În mod normal, legea prin care dreptul la azil se obţine mai greu ar fi trebuit să intre în vigoare la data de 1 noiembrie, anul curent însă factorii decidenţi din Germania s-au grăbit cu o săptămână astfel că de sâmbătă, 24 octombrie, ea deja funcţionează. A fost publicată inclusiv în Monitorul Oficial, mai notifică şi postul Digi 24.

Peter Altmeier, care este coordonator pentru dosarul migranţilor a vorbit despre această lege ca despre un semnal la adresa migranţilor care vor să ceară azil politic pe teritoriul statului german. Inclusiv falşii refugiaţi vor avea de suferit.

Cei mai afectaţi vor fi migranţii care provin din Albania, Muntenegru şi Kosovo şi numai în cazurile foarte grave se va aproba cererea de azil. O altă lovitură pe care o primesc solicitanţii de azil politic este cea financiară. Practic, în locul alocaţiei de bani pe care o primesc pe perioada examinării cererii de azil politic, au primit o alternativă deloc atractivă: Prestarea în natură. Migranţii economici care au fost respinşi vor fi expulzaţi mai repede, conform noilor proceduri.

La graniţă vor fi create "zone de tranzit" care vor grăbi expulzarea celor care nu se încadrează în condiţiile necesare pentru a obţine statutul de refugiat iar cancelarul german Angela Merkel este gata să ajungă la un acord în acest sens în cadrul coaliţiei guvernamentale din Germania.

Pe scurt, pentru moment a fost obţinut un "acord de principiu", după cum s-a exprimat şi ministrul german de interne Thomas de Maizičre ţinând să sublinieze că detaliile urmează să fia clarificate cât mai curând.

Una dintre formaţiunile politice care s-a opus mai tot timpul creării "zonelor de tranzit", mai exact Partidul Social Democrat, a acceptat în cele din urmă, deşi mai înainte a afirmat că aceste centre sunt ca nişte lagăre pentru refugiaţi, idee pe care au tot menţinut-o până acum.

Aşadar, rămâne de văzut în ce măsură migranţii economici din Orientul Mijlociu, musulmanii, vor putea fi identificaţi având în vedere faptul că nu toţi vin din zone de război. #Romani in Germania #imigranti #Refugiați