Prezenţa steagului malaezian a determinat speculaţii că epava ar putea aparţine zborului MH370, al companiei Malaysia Airlines, care a dispărut acum mai bine de un an, pe data de 8 martie 2014. Informaţia a fost publicată pe portalul de ştiri online Yahoo News.

Epava a fost descoperită pe insula Sugbay din Filipine. Localnicii de pe insulă susţin că au descoperit fuselajul unui avion naufragiat, împreună cu rămăşiţele scheletice ale pasagerilor şi echipajului, scrie cotidianul Daily Mail.

Potrivit rapoartelor, un adolescent a descoperit epava în timp ce se afla la o vânătoare de păsări în junglă. Unchiul său, un tehnician audio-vizual, a contactat autorităţile şi a raportat descoperirea.

Dar probabilitatea ca MH370 să fie găsit într-o junglă filipineză este scăzută.

Această ultimă #descoperire nu se potriveşte cu traseul de zbor stabilit pentru zborul respectiv. Dovezile înregistrate până acum, arată că MH370 a decolat de la Kuala Lumpur şi a zburat la nord-est faţă de China înainte de a întoarce spre vest în direcţia Peninsulei Malay. Anchetatorii cred că apoi aeronava s-a întors spre sud, zburând deasupra sudului Oceanului Indian, înainte de a se prăbuşi datorită terminării combustibilului.

Căutarea avionului de pasageri din Malaezia a fost axată pe o suprafaţă de 20 de milioane de kilometri pătraţi în sudul Oceanului Indian şi pe coasta de vest a Australiei.

În luna iulie, o piesă de pe partea stângă a unui Boeing 777-200ER care era tipul de avion sub care opera zborul MH370, a fost descoperită pe teritoriul francez din Insula Reunion, în vestul Oceanului Indian, la aproape 7800 de kilometri de Insula Sugbay unde s-a raportat recenta descoperire.

Mai mult, Australia News.com a informat că poliţia filipineză este uimită, deoarece aceasta nu a primit nici un raport care să invoce un #Accident de avion pe insulă.

MH370 a dispărut la data de 8 martie 2014, în timp ce zbura de la Kuala Lumpur, Malaezia, la Beijing, China.

Boeing-ul 777-200ER, în greutate de peste 270 de tone, cu numărul de înregistrare 9M-OPR, a dispărut împreună cu toţi cei 239 de pasageri şi echipajul de la bord.

În cazul în care epava zborului MH370 ar fi găsită în Filipine, atunci multe teorii despre soarta avionului lipsă vor fi demonstrate ca fiind incorecte.