O întâmplare nefericită a avut loc duminică seara, în Israel, într-o stație de autobuz din orașul Beersheva. Un palestinian a tras mai multe focuri de armă, ucigând un polițist și rănind alte zece persoane, relatează BBC News Online, citat de Mediafax.

După ce l-a împușcat mortal pe polițistul care a intervenit, teroristul i-a luat arma şi a continuat să tragă în persoanele din jurul său. Poliția israeliană a anunțat că atacatorul a fost ucis ulterior de forțele de securitate. Chiar dacă a reușit să părăsească stația în care a comis atacul, forțele de ordine s-au mobilizat rapid, i-au ieșit în cale și l-au împușcat mortal. "Printre lucrurile lui am găsit un cuțit și un pistol cu muniție." a  declarat un comandant al poliției locale, Yoram Levi, citat de cotidianul Haaretz.

Victimele atacului au fost transportate de urgență la spitalul Soroka pentru a primi îngrijiri medicale. Conducerea unității medicale a anunțat că două persoane sunt în stare critică, iar altele două au suferit răni grave, restul fiind ușor rănite.

Primele date ajunse în mass media atestau existența unui alt atacator, care a fost rănit grav. Primele informații vorbeau despre un imigrant din Eritreea. Camerele de supraveghere din incinta stației au surprins imagini şocante în care oamenii îl loveau și îl scuipau pe bărbatul rănit, care era întins pe jos, într-o baltă de sânge.

Dintre cei zece răniți care au fost transportați la spital, cu vârste de aproximativ 20 de ani, patru sunt ofiteri ai poliției israeliene. 

În ultima lună, atacurile armate comise de palestinieni au fost din ce în ce mai dese. În urma acestora au murit opt israelieni și peste 40 de palestinieni, printre care și câțiva atacatori. 

Ultimele atacuri teroriste din Israel au avut loc pe 13 octombrie, de Ziua Mâniei, când palestinieni sunt încurajați să ucidă cât mai mulți israelieni. Din nefericire, atacatorii sunt lăudați de organizația teroristă Hamas, care nu este de acord cu vizitele din ce în ce mai frecvente ale israelienilor la moscheea Al-Agsa din Ierusalim. #terorism #Accident #Violenta