Autoritățile ungare au oferit publicității mai multe imagini, în care se arată cum  imigranții aruncă baxurile cu apă și alimentele primite. Situația are loc la Bicske, #Ungaria.

Refugiații care au ajuns în această zonă, refuză să coboare din trenuri pentru a fi primiți în taberele special organizate pentru astfel de evenimente. Imigranții au declarat presei că nu beneficiază de niciun ajutor din partea autorităților ungare, fiind ținuți fără apă și mâncare.

“Sunt printre noi și femei gravide, nu avem mâncare și nici apă”, a declarat Adnan Shanan, o tânără în vârstă de 35 de ani, din Siria, informează Breakingnews.ie, citat de evz.ro, în ediția din 05 septembrie.

Afirmațiile refugiaților au fost infirmate de polițiștii ungari, care prin imaginile difuzate au arătat întregii lumi cum  aceștia au refuzat apa și produsele alimentare.

Scopul imigranților este de a ajunge în Germania, însă trenurile din localitatea Bicske au fost oprite de autorități.

“ Nici macar o zi nu mai vrem să mai rămânem aici. Nu mai putem sta, trebuie să ajungem la Munchen”, a adăugat femeia siriană, potrivit sursei menționate.

Criza imigranților a devenit o problemă internațională. Surse citate de mediafax, menționează că primii refugiați au ajuns din Ungaria la granița cu  Austria, fiind întâmpinați cu aplauze de localnicii din Nickelsdorf. Imigranții care doresc să solicite cereri de azil, sunt cazați într-o sală de concerte, unde vor fi escortați de polițiști.

Poliția austriacă a anunțat că traficul din zona de tranzit a fost oprit. Viena se așteaptă la un număr de 3.000 de imigranți până sâmbătă dimineața. Aproximativ 100 de autobuze au fost închiriate pentru a a duce refugiați din Ungaria în Austria, care împreună cu Germania au acceptat să-i primească.  Văzând situația de urgență, Austria și-a deschis granițele în fața imigranților, după ce au avut loc mai multe consultări cu cancelarul german Angela Merkel și premierul ungur Viktor Orban. România, ca stat european,   așteaptă să primească refugiați, însă  până în acest moment nu se cunoaște numărul persoanelor care vor sosi pe teritoriul statului român.

 

#Politie #imigranti