Conform CNN, în această dimineaţă, un tânăr din Houston în vârstă de 19 ani s-a sinucis accidental cu un pistol în timp ce îşi făcea un banal selfie.

Deleon Alonso Smith a apăsat din greşeală pe trăgaci, iar glonţul care i-a intrat în gât l-a omorât pe loc. Imediat, ajutoarele sosite la faţa locului au încercat să îl resusciteze dar eforturile medicilor au fost în zadar. Membrii familiei sale au fost şocaţi: „Este cel mai groaznic sentiment pe care l-am avut vreodată“, a spus Eric Douglas, unchiul victimei.

„Este încă greu de crezut. Ieri a fost ziua mea de naştere şi a venit la mine să îmi ureze la mulţi ani şi apoi am aflat tragica veste. Este cumplit!“, a afirmat bunica băiatului pentru sursa citată.

Anchetatorii au declarat că verişorul lui Smith era într-o altă cameră în momentul în care arma s-a descărcat. Verişorul a declarat oamenilor legii că ieri cei doi am găsit arma şi Smith a vrut să o păstreze. Poliţia anchetează cazul.

Nu numai America se confruntă cu decese cauzate de această modă, a selfie-urilor, ci şi #Rusia care, în urmă cu o lună, a lansat o campanie de informare a publicului.

Potrivit agenţiei de ştiri Tass, în acest an au avut loc mai mult de 10 decese şi 100 de accidente din cauza selfie-urilor.

“Un selfie te poate costa viaţa“, a scris Ministerul de Interne în broşura pe care poliţia a împărţit-o elevilor şi publicului larg.

Ghidul conţine două pagini cu grafice care seamănă cu semnele de circulaţie, dintre care cele mai multe se bazează pe incidente reale: un tânăr în vârstă de 21 de ani care s-a împuşcat accidental în cap şi un adolescent care a murit în timp ce îşi făcea un selfie pe şinele de cale ferată. Printre situaţiile periculoase se numără şi banalele selfie-uri făcute cu animale, sau cele făcute la înălţime, pe acoperişuri.

“În acelaşi timp cu avantajele lumii moderne apar şi noi ameninţări. Tragem un semnal de alarmă celor care sunt în goana după Like-uri în toate reţele sociale. Această goană nebună te poate conduce pe drumul morţii, a declarat într-o conferinţă de presă oficialul rus Yelena Alekseyeva. #SUA #Sinucidere