Agenţia Reuters, în ediţia sa electronică scrie că războiul civil din #Siria a determinat prima retragere de seminţe dintr-un seif, metaforic denumit al "judecăţii de apoi". Acesta este construit într-un munte din Arctica pentru a proteja aprovizionarea cu alimente la nivel mondial, au declarat luni oficialii care gestionează această locaţie.

Seminţele, inclusiv mostre de grâu, orz şi ierburi caracteristice pentru regiunile secetoase, au fost solicitate de cercetătorii din Orientul Mijlociu, pentru a înlocui seminţele dintr-o bancă de gene din apropierea oraşului sirian Alep, fiindcă acestea au fost deteriorate de război"Protejarea biodiversităţii din întreaga lume este tocmai scopul Rezervei Mondiale de Seminţe din Svalbard", a declarat Brian Lainoff, un purtător de cuvânt al Trust Corp, care gestionează depozitul subteran de pe o insulă norvegiană situată la 1.300 km de Polul Nord.

Acest depozit securizat, a fost deschis în arhipelagul Svalbard în anul 2008, fiind proiectat pentru a proteja seminţe de plante ca fasolea, orezul sau grâul împotriva celor mai grave cataclisme, cum ar fi de pildă un război nuclear sau o boală devastatoare. Acesta conţine mai mult de 860.000 de probe, primite de la aproape toate naţiunile lumii. Depozitul este construit în aşa fel încât, chiar dacă ar rămâne fără energie electrică, ar putea sta îngheţat şi sigilat pentru cel puţin 200 de ani.

Banca de seminţe din Alep a fost păstrată parţial funcţională, inclusiv incintele de depozitare la rece, în ciuda conflictului, dar în acest moment nu mai era în măsură să-şi menţină şi rolul de centru de cercetare, care să îi permită să crească seminţe şi să le distribuie către alte naţiuni, în special ţări din Orientul Mijlociu.

Grethe Evjen, un expert din Ministerul Norvegian al Agriculturii, a declarat că seminţele au fost solicitate de către Centrul Internaţional pentru Cercetare Agricolă în Zonele Uscate (denumit ICARDA ca acronim internaţional). Acesta şi-a mutat sediul din Alep la Beirut, în 2012, din cauza războiului. ICARDA vrea aproape 130 de cutii din cele 325 care ar fi depozitate în seiful ce conţine un total de 116.000 de probe, au declarat oficialii organizaţiei. Acestea vor fi trimise odată ce toate formalităţile şi documentele necesare vor fi completate.

Este prima retragere din seif, au mai spus oficialii, completând că multe dintre seminţele din colecţia Alep au trăsături rezistente la secetă, care ar putea ajuta culturile selecţionate, pentru a rezista la schimbările climatice în zonele uscate din Australia sau Africa.

De patru ani războiul din Siria a ucis aproximativ 250.000 de persoane şi a determinat exodul a mai mult de 11 milioane de persoane, dintre care peste 7,6 milioane au părăsit Siria. #Razboi #Alimentatie