Associated Press a anunţat în ediţia sa electronică, faptul că avioane militare ruseşti au efectuat primele lovituri aeriene împotriva grupului jihadist #Statul Islamic în #Siria. Atacul s-a produs pentru prima dată, miercuri 30 septembrie 2015 şi a fost confirmat de Ministerul Apărării din #Rusia.

Loviturile aeriene au vizat poziţiile, vehiculele şi depozitele pe care Rusia le consideră ca aparţinând militanţilor Statului Islamic, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Igor Konashenkov, agenţiilor de presă ruseşti. Putin a declarat că Forţele Aeriene Ruseşti vor sprijini armata siriană în cadrul operaţiunilor sale ofensive. Rusia "nu va plonja în acest conflict direct", a declarat Putin, la Moscova, ci doar va ajuta armata şi pe preşedintele Siriei, Bashar Al-Assad, atâta timp cât durează ofensiva acesteia împotriva rebelilor şi a Statului Islamic. Putin a spus de asemenea că se aşteaptă ca Assad să se aşeze la masa negocierilor cu opoziţia siriană în vederea stabilirii unui acord politic.

Parlamentarii ruşi au votat în unanimitate miercuri, pentru a permite preşedintelui Vladimir Putin să comande lovituri aeriene în Siria, după ce Rusia a desfăşurat avioane de luptă şi echipament militar în ultimele săptămâni în provincia Latakia controlată de preşedintele Assad. Putin, în conformitate cu constituţia din Rusia, trebuie să solicite aprobarea Parlamentului pentru orice utilizare a trupelor ruseşti în afara graniţelor ţării. Ultima dată când a făcut acest lucru a fost înainte ca Rusia să anexeze Peninsula Crimeea care aparţinea de Ucraina, în martie 2014.

Votul vine după întâlnirea lui Putin de luni cu preşedintele Barack Obama, în paralel cu reuniunea Adunării Generale a ONU de la New York. Cu această ocazie cei doi au discutat recenta acumulare militară a Rusiei din Siria. Vorbind după întâlnirea sa cu Obama, Putin a susţinut ideea unor lovituri aeriene, dar a exclus orice acţiune a trupelor ruseşti la sol.

Liderul de la Kremlin, dar şi alţi oficiali au declarat că Rusia a furnizat arme şi personal de specialitate pentru formarea armatei lui Assad, astfel încât să-l ajute pe acesta în combaterea Statului Islamic. Navele de transport ale Marinei Ruse au făcut naveta Rusia-Siria timp de câteva săptămâni pentru a transporta trupe, arme şi provizii la o bază aeriană din apropierea oraşului sirian de coastă Latakia, din provincia cu acelaşi nume. Imagini din satelit ale bazei au aratat săptămâna trecută 28 de avioane, inclusiv avioane de luptă multirol Su-30, avioane de atac la sol Su-25, avioane de vânătoare-bombardament Su-24 şi elicoptere Ka-52.

Statul Islamic a cucerit o mare parte a teritoriului din Siria şi Irak, declanşând exodul sirienilor care a sufocat deja Europa.