Preşedintele Obama, a declarat luni pentru prima dată că va colabora cu Rusia şi Iranul pentru a găsi o soluţie la războiul civil din Siria, chiar dacă modul de abordare al fiec[ruia dintre cei doi lideri este complet diferit. Într-o analiză făcută de ediţia online a ziarului USA Today, se explică de ce soluţiile propuse contravin modului de abordare al Americii.

Obama a spus că orice soluţie nu poate să includă sprijin pentru "un tiran" ca preşedintele Siriei, Bashar Assad, care a spus el, a ucis zeci de mii de compatrioţi într-un război care a început după o represiune a protestelor paşnice făcute de aceştia.

În contrast puternic, preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele iranian Hassan Rohani, în discursuri separate ţinute în faţa Adunării Generale a #ONU, au dat vina pe Statele Unite pentru războiul din Siria şi au declarat că orice soluţie în rezolvarea crizei trebuie să-l includă pe Assad şi regimului său.

"Credem că este o greşeală enormă să refuzăm colaborarea cu guvernul sirian şi forţele sale armate", a spus Putin. "Nimeni, în afară de forţele siriene şi miliţia kurdă nu luptă serios împotriva Statului Islamic."

Putin a declarat că o mare parte din ameninţarea teroristă din Siria este rezultatul invaziei americane în Irak.

"În locul triumfului democraţiei, ne-am trezit cu violenţă şi dezordine socială", a spus Putin. "Zeci de mii de militanţi luptă sub steagul aşa numitului Stat Islamic. În rândurile lor se numără foşti militari irakieni care au fost marginalizaţi după invazia ţării lor în 2003".

Ciocnirea verbală a celor doi preşedinţi a avut loc înainte ca Obama şi Putin să se întâlnească faţă în faţă mai târziu în aceeaşi zi, pentru 95 de minute, aceasta fiind prima lor întâlnire oficială după mai mult de doi ani. Reuniunea a fost programată să dureze doar o oră.

Putin a declarat reporterilor după întâlnire că Rusia nu a exclus aderarea la loviturile aeriene ale coaliţiei conduse de SUA împotriva Statului Islamic în Siria, dar nu va mai trimite trupe terestre în luptă. El a mai precizat că orice acţiune a Rusiei va fi în conformitate cu dreptul internaţional.

Liderul rus a afirmat că el şi Obama au discutat acţiunile coaliţiei împotriva Statului Islamic şi a catalogat discuţiile "foarte constructive, la fel ca cele de afaceri corecte".

Un oficial american a declarat că cei doi lideri au convenit în cadrul întrevederii cu privire la necesitatea unei tranziţii politice în Siria, dar au continuat să fie în dezacord cu privire la rolul lui Assad şi dacă el ar trebui să mai rămână la putere.

Oficialul, care nu a fost autorizat să discute în public întâlnirea privată şi a insistat pe protecţia anonimatului, a declarat că Statele Unite nu pot vedea recenta acumulare militară a Rusiei în Siria ca fiind neapărat dăunătoare, dar va depinde de Rusia cum foloseşte echipamentul pentru a lupta împotriva Statului Islamic şi nu pentru a consolida lupta preşedintelui Assad împotriva propriului popor.

Obama, în timpul discursul său la tribuna ONU, a exclus Siria atunci când a spus, "Statele Unite este dispusă să lucreze cu orice naţiune, inclusiv Rusia şi Iran."

"Când un dictator sacrifică zeci de mii dintre compatrioţii săi, aceasta nu mai este doar o chestiune de afaceri interne ale ţării", a spus Obama. "Nu există loc pentru acceptarea unui cult apocaliptic precum ISIS", a concluzionat, folosind un acronim pentru grupul armat Statul Islamic, care a cucerit vaste teritorii în Siria şi Irakul vecin.

Rămâne de văzut care sunt următorii paşi în soluţionarea conflictului. #Barack Obama #Vladimir Putin