O ştire publicată de siteul news.com.au, prezintă cazul unei adolescente care a declarat pentru cei dragi că a fost însărcinată cu tripleţi, acceptând mii de dolari în numerar şi cadouri.

Dar când nici după 10 luni, copiii nu s-au născut, scepticii de pe #internet au demascat farsa elaborată a adolescentei.

Tânăra în vârstă de 16 de ani din Michigan, SUA, a cumpărat imagini cu ultrasunete false de pe un site web numit Fakeababy.com, pentru a-şi convinge familia şi prietenii că este însărcinată şi aşteaptă trei copii, potrivit unui raportaj al televiziunii Fox2 din Detroit.

Când i-a anunţat pentru prima dată despre sarcină, rudele au fost şocate.

Tânărul său prieten, Jordan, îşi aminteşte că el a fost "încântat" şi "speriat", de perspectiva de a deveni tată, dar a spus că a acceptat provocarea.

"Am început să caut un loc de muncă cât mai bun. Am fost gata să-mi dedic tot timpul perspectivei de a deveni tată ", a spus el.

În timp ce lunile treceau, cadouri şi bani, provenite de la o biserică locală, un grup non-profit şi un grup de pe #Facebook numit "Mame de tripleţi" erau primite de tânără.

În luna mai, rudele au dat şi o petrece pentru adolescentul care deja a ales numele pentru cei trei copii nenăscuţi - Ivan, Alice şi Isabella, comandându-le chiar şi un tort personalizat.

"Au primit tone de ajutoare", a mărturisit mătuşa lui Jordan, Jessica Adams. "Darurile, erau atât de multe încât nici nu au putut să le deschidă."

Dar, după trecerea celor nouă luni de sarcină, lumea a devenit suspicioasă.

Mama lui Jordan, Krissy Wyrabkiewicz, a spus că nu a ştiut cine este medicul adolescentei, adăugând că fiul ei a refuzat constant să o ducă şi pe ea la vizitele medicale periodice.

Pentru a îndepărta suspiciunile, tânărul a spus că medicii l-au informat că tripleţii au nevoie de mai mult timp să crească.

O membră sceptică al grupului de Facebook "Mame de tripleţi" a efectuat propriile investigaţii.

Ea a descoperit că imaginile cu ultrasunete arătate de adolescentă erau identice cu cele găsite pe Fakeababy.com.

Mătuşa lui Jordan, Tracy Matthews, a spus că a fost şocată de descoperire.

Ecografia pe care i-a arătat-o nepotul, era identică cu cea de pe internet, lucru aproape imposibil să se întâmple în realitate.

Jessica Adams, o altă mătuşă a lui Jordan, a chemat poliţia.

"Am spus la linia fierbinte despre cei trei copii care ar fi trebuit să fie născuţi la termen, lucru care nu s-a întâmplat. Au fost trimişi detectivi la domiciliul fetei, iar ea în cele din urmă a clacat şi le-a spus detectivilor că a pierdut sarcina la şase săptămâni ", s-a confesat mătuşa lui Jordan.

În timp ce adolescentul nu a comentat nimic, fratele său a spus că fata a fost însărcinată, dar că a pierdut sarcina.

"Ea nu a spus nimănui. Era speriată şi nu a ştiut ce să facă. Toate donaţiile primite sunt acum returnate ", a mai spus acesta.

Poliţia a declarat că investighează cazul, dar nu este clar dacă fata a fost vreodată însărcinată.

Fakeababy.com este un site web pentru "farse" care vinde ultrasunete false, abdomen de sarcină din silicon, teste de sarcina şi teste ADN. Ultrasunetele şi sonogramele variază de la 19.95 la 39.95 $. #descoperire