Canalul de ştiri MSN News a preluat o ştire publicată de The Washington Post , în care este prezentată povestea emoţionantă a fetiţei în vârstă de 5 ani, Sophie Cruz, care i-a dat Papei o scrisoare în care cere ca părinţii ei să nu fie deportaţi. Sophie Cruz, este fiica a doi imigranţi fără acte şi a ajuns lângă înaltul prelat miercuri, după ce acesta i-a făcut semn să se apropie de papamobil.

Sophie, care locuieşte în Los Angeles, a vrut să-l întâlnească pe Papa Francis speriată fiind că părinţii ei ar putea fi deportaţi şi astfel ar trebui să plece cu ei chiar dacă atât ea cât şi sora ei sunt cetăţeni americani. "Trăieşte cu această temere în fiecare zi" a spus tatăl ei, Raul Cruz. "Ea vede cum familia este pe punctul de a fi despărţită, pentru că noi îi spunem adevărul , dar în inocenţa ei ne întreabă mereu <de ce?>"

Dispozitivul de securitate a împiedicat-o pe Sophie să se apropie de Suveranul Pontif prima dată când a încercat acest lucru în timpul unei parade în afara Casei Albe. La a doua încercare, însă, după ce tatăl ei a ridicat-o peste baricada pusă între ei şi papamobil, Papa Francis i-a făcut semn să se apropie, iar dispozitivul de securitate a fost obligat să se supună.

Papa a sărutat-o pe obraz şi i-a luat plicul care conţinea o scrisoare cu povestea ei şi a părinţilor imigranţi ilegali şi o fotografie care în cuvinte s-ar putea traduce prin "prietenii mei şi eu ne iubim reciproc, indiferent de culoarea pielii noastre". Sophie spune că are speranţa că Papa poate aduce o schimbare a legilor privind imigraţia din #SUA.

Când a fost întrebată de ce i-a dat scrisoarea Papei aceasta a răspuns: "pentru a vorbi cu preşedintele şi Congresul, care au puterea de a da o lege care să reformeze migraţia pentru toţi imigranţii", adăugând că are o a doua scrisoare pe care doreşte să o dea preşedintelui Obama într-o zi.

Alicia Flores, directorul executiv al asociaţiei ”La Hermandad” din Los Angeles, a declarat că grupul a ales-o pe Sophie să se apropie de Papa după un plan similar care a funcţionat şi în care a fost implicată o altă fată tânără la Roma. Raul Cruz, care a venit în Statele Unite în urmă cu 10 de ani, a fost de acord să-şi lase fiica să ia parte la acest plan, astfel încât Papa să poată auzi mesajul lor. "Părinţii şi mamele copiilor născuţi în SUA trăiesc într-o incertitudine completă" a spus el, adăugând "cred că Papa Francis a fost trimis de Dumnezeu".

Sophie spune că rareori îl pe vede tatăl ei, pentru că lucrează multe zile pe săptămână de la 16:30 la 3 noaptea într-o fabrică din Los Angeles. Ea speră că într-o zi nu va mai trăi cu teama că tatăl ei ar putea fi forţat să plece din ţara pe care ei o numesc acasă. Când a fost întrebată cum de a avut curajul de a ajunge la Papă, ea a spus simplu "Dumnezeu mi l-a dat!".

Imigraţia în SUA este una dintre cele mai serioase şi controversate probleme, subiect de dezbatere publică şi polemică politică. #imigranti