Un tată cu inima frântă, al cărui fiu şi-a pierdut viaţa într-un groaznic #Accident de motocicletă, fiind spulberat de un BMW, a dezvăluit ultimele cuvinte ale fiului său. Conform jurnaliştilor The Mirror, băiatul i-ar fi spus ultima dată când s-au văzut “Te iubesc, tata!“.

Dane Curran a murit sâmbătă în timp ce mergea pe motocicletă alături de iubita lui. Cei doi îşi doreau să reconstituie o călătorie pe care bunicul lui Dane o făcuse cu mult timp în urmă în Franţa. Tânărul de 21 de ani, a fost lovit de un BMW, în Cambridgeshire şi în ciuda faptului că i-a fost acordat primul ajutor şi a fost transportat de urgenţă la spital, a murit a doua zi.

Acum, David, în vârstă de 58 de ani, tatăl cu inima frântă, deschide albumul cu amintiri ca şi cum i-ar aduce un omagiu fiului său mult iubit. “Sper ca lucrurile bune pe care Dane le-a făcut să îi inspire şi pe alţi tineri care l-au cunoscut şi au auzit de el. Sper ca oamenii să fie buni în continuare, la fel cum a fost el“, mărturiseşte tatăl printre lacrimi. “Dane a fost întotdeauna zâmbitor şi fericit şi îi molipsea cu fericirea lui pe cei din jur“, a adăugat tatăl.

Lumea lui s-a întors cu susul în jos în momentul în care, acasă fiind, a sunat telefonul iar vocea de la celălalt capăt al firului l-a anunţat că fiul lui nu mai este. “Am avut câteva zile foarte urâte. Am primit un telefon, era un poliţist care m-a anunţat că Dane a fost implicat într-un accident rutier. Mi-a dat numărul medicului care îl tratata pe fiul meu ca să-l sun“, a mai spus tatăl. Imediat, la căpătâiul tănărului au ajuns toate rudele care făceau cu schimbul pentru a-l veghea. La scurt timp, însă, tatăl a primit vestea pe care niciun părinte nu ar vrea s-o audă vreodată; medicul i-a spus că Dane a avut leziuni grave la cap şi nu a mai putut face nimic pentru a-l salva.

“Îşi iubea nespus de mult motocicleta. În dimineaţa în care a plecat, aceea a fost ultima dată când l-am văzut. Era foarte ocupat cu împachetarea bagajului dar, cu toate acestea, am vorbit puţin. Mi-a spus că mă iubeşte şi eu i-am răspus la fel. Am avut o relaţie foarte stârnsă“, a mărturisit tatăl îndurerat. #Franta #Politie