Au provocat un accident rutier, încercând apoi să fugă de la faţa locului. În noaptea de duminică spre luni, doi români, de 19, respectiv 20 de ani, aflaţi într-un autoturism marca Opel, cu numere de înmatriculare de România au lovit un alt automobil, Fiat Panda, în care se afla două italience, o femeie cu fiica de 14 ani. Incidentul a avut loc la Albuccione di Guidonia, localitate aflată la circa 20 de kilometri de Roma, în piaţa Aldo Moro. 

Autoturismul lovit de cei doi români era oprit în faţa garajului, şoferiţa deschizând poarta automată pentru a-l parca.

Cei doi conaţionali nu numai că nu au oprit să acorde primul-ajutor persoanelor rănite, dar au încercat şi să fugă de la locul accidentului. Femeia a strigat după ajutor şi, în acel moment, oamenii care se aflau pe stradă au făcut zid în faţa automobilului românilor. După o scurtă urmărire, autorii accidentului au fost opriţi de urmăritori. Puţin a lipsit ca  tinerii să nu fie efectiv linşaţi de mulţimea furioasă. Ei s-au baricadat în maşină şi, spre "norocul" lor, în zonă şi-a făcut apariţia o patrulă de Carabinieri care, înainte de a-i reţine pentru fapta comisă, a trebuit să îi salveze de linşaj.

A fost solicitat şi un echipaj al Ambulanţei, care le-a transportat pe cele două victime la spitalul Sfântul Ioan Evanghelistul din localitatea italiană Tivoli.  Fata de 14 ani a avut nevoie de spitalizare urgentă, ea rămânând internată pentru şapte zile. 

Primul dintre cei doi români, cel de 20 de ani,  a fost acuzat de faptul că nu a coborât din  autoturism pentru a se asigura de starea victimelor, în vreme ce al doilea va răspunde pentru accidentul produs, el fiind se pare la volan, fapte pentru care au fost deja condamnaţi.

Multe dintre accidentele de circulaţie provocate de români se petrec fie pe fondul vitezei excesive, aşa cum a fost cazul şi acum, dar şi al consumului de alcool.

Din păcate, astfel de evenimente vin să pună în umbră comunităţi întregi de români, din cauza unor conaţionali care nu respectă legea. Astfel, faptele bune trec în plan secund iar prima impresie este, ca întotdeauna, cea negativă. #romani in Italia #Accident