La numai o zi distanță de diferendul avut cu președintele rus #Vladimir Putin în privința soartei actualului președinte sirian Bashar al-Assad, #Barack Obama a reiterat la New York cu ocazia celei de-a 70-a sesiuni a Adunării Generale a ONU (Organizația Națiunilor Unite) faptul că o eventuală înfrângere a Statului Islamic în Irak și Siria (ISIS) necesită renunțarea la putere a actualului președinte sirian.

Discuțiile din ziua anterioară avute cu Vladimir Putin, în care acesta a exprimat susținerea pentru președintele sirian, nu au schimbat decizia lui Barack Obama cel care îl consideră pe Bashar al-Assad principalul vinovat de moartea a peste 240,000 de oameni în cei patru ani de război din Siria.

Chiar dacă au ajuns la un acord comun în ceea ce privește colaborarea dintre cele două puteri mondiale pentru eliminarea pericolului ISIS, cei doi lideri nu s-au putut înțelege în privința viitorului actualului președinte al Siriei, Bashar al-Assad, liderul de la Casa Albă dorind înlăturarea lui, în timp ce omologul său de la Kremlin vrea exact contrariul.

După trimiterea trupelor și a avioanelor de luptă ruse în Siria, Vladimir Putin a declarat luni într-un discurs că ”larga coaliție” formată în scopul înfrângerii jihadiștilor ar face o mare greșeală dacă ar da la o parte din această luptă armata siriană a președintelui Bashar al-Assad. In replică, Barack Obama s-a declarat dispus să colaboreze cu Rusia și Iran pentru ”găsirea unui mecanism politic în care e posibil startul unui proces de tranziție”. Președintele SUA a accentuat necesitatea ca Bashar al-Assad să părăsească puterea fără a specifica în remarca sa dacă acesta ar putea avea un rol interimar într-un ulterior proces de tranziție.

Această sesiune a Adunării Generale a ONU desfășurată la New York a adunat în jur de o sută de lideri mondiali, având loc la un an distanță de la promisiunea făcută cu mare pompă de Barack Obama că va zdrobi ISIS și de chemare a altor state să se alăture acestei campanii anti-jihadiste a SUA.

Făcând un rezumat al campaniei anti-teroriste începute acum un an, Barack Obama a precizat că în acest timp ISIS a pierdut o treime din teritoriul controlat în Irak, acesta fiind ”tăiat” din aproape toate regiunile de frontieră cu Turcia. In final, Obama a adăugat că numai acțiunea militară nu va avea câștig de cauză, până când coaliția nu va interveni asupra condițiilor ce permit radicalismului islamic să prospere. #Statul Islamic