Există mulţi conaţionali care pot fi exemple în străinătate, chiar dacă gesturile lor sunt extrem de simple. Un român de 26 de ani a dat o mână de ajutor Carabinierilor din localitatea italiană Civitella. Tânărul, în trecut condamnat şi el pentru infracţiuni minore, a furnizat oamenilor legii informaţii care au ajutat la prinderea unui hoţ, scriu jurnaliştii de la cotidianul La Nazione. Persoana respectivă intrase într-o biserică din localitate, de unde subtilizase un laptop şi o cameră video. Autorul a fost identificat în persoana  unui cetăţean marocan de 34 de ani, domiciliat la Rimini.

Cei doi se cunoşteau de multă vreme, după ce fuseseră în arest împreună. Românul a încercat să se reabiliteze, şi se pare că a şi reuşit.

Oamenii legii au fost miraţi atunci când tânărul de 26 de ani le-a furnizat informaţiile necesare pentru reţinerea autorului furtului.

În urmă cu două seri, conaţionalul nostru a auzit zgomote suspecte la parohia din cartier şi a ieşit să vadă ce se întâmplă. În noapte, l-a văzut pe cel care fura şi l-a urmărit , observând obiectele pe care marocanul le furase din micuţa parohie. Imediat a anunţat Carabinierii, care, pe baza declaraţiilor sale, au reuşit să rezolve repede cazul mult mai repede decât ar fi crezut.

Gestul românului poate fi un exemplu pentru oricine, în sensul că avem puterea de a ne schimba destinul, de a alege între bine şi rău în favoarea binelui. Chiar daca a comis ilegalităţi în trecut (tot furturi - nota redacţiei), conaţionalul nostru a ales acum calea cea bună, semn că se pot produce schimbări în caracterul unei persoane şi anumite fapte sunt făcute doar în momente de rătăcire. El a petrecut câţiva ani în arest la domiciliu, însă acum demonstrează din plin că a reuşit să se reabiliteze.

Presa din Italia a observat gestul românului şi a dedicat spaţii ample ştirii, semn că schimbarea trebuie să o producem noi, pentru că până la urmă cei din jurul nostru vor observa.

Fapta românului este demnă de toată lauda, pentru că atunci când românii fac lucruri bune, trebuie să se afle. În aceeaşi măsură în care lucrurile rele trebuie scrise fără prejudecăţi. #romani in Italia