O tânără turistă din Statele Unite ale Amercii a trăit o experienţă urâtă în sudul Italiei, în localitatea Sorrento. Aflată la o discotecă, ea a fost violată de doi italieni. Riccardo Capece,în vârstă de 20 de ani, student  şi Francesco Franchini, 22 de ani, fost fotbalist la o echipă din serie D, au fost identificaţi pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.

Incidentul a avut loc în noaptea de 27 spre 28 iulie, anul curent, iar ziua următoare, tinerii au mer la plajă şi au postat fotografii pe facebook, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Francesco Franchini a cunoscut-o pe americancă la o discotecă. Nimic mai mult decât un dans nu a fost între cei doi, nici măcar un sărut. Fata a refuzat avansurile fostului fotbalist în serie D, însă s-alovit de insistenţa acestuia. Francesco şi-a chemat un prieten, pe Riccardo şi, astfel cu forţa, au obligat-o pe turistă să întreţină raporturi sexuale cu ei. La un moment dat, americanca a reuşit să fugă.

Fata a povestit Carabinierilor că a încercat să sune la numărul de urgenţă, dar având număr de telefon de Statele Unite ale Americii, nu a reuşit.

Ziua următoare, cei doi au mers la plajă ca şi cum nimic nefiresc nu s-a fi întâmplat. S-au pozat la o terasă, au glumit, totul a fost firesc. "Soare şi mare", au notat cei doi, în dreptul unui selfie în care apar alături de alţi prieteni, zâmbind. 

Riccardo este băiatul unui patron de restaurante din Sudul Italiei, iar Francesco, fost fotbalist la două cluburi de serie D, este o mini-vedetă locală.

Procuratura din Torre Annunziata a dispus deja reţinerea celor doi. Fostul fotbalist mai avea la activ o "aventură" de acest gen. Ei sunt acuzaţi de săvârşirea infraţiunii de viol şi viol în grup. În ceea ce o priveşte pe americancă, ea a părăsit deja Italia, după o vacanţă pe care nu o va putea uita prea curând.

Nicio reacţie din partea liderului Lega Nord, Matteo Salvini, care nu se mai arată foarte "deranjat" de acest eveniment. Probabil doar dacă violatorii respectivi erau imigranţi. #Violenta