Coreea de Sud a fost de acord să oprească emisiunile de propagandă marţi la prânz, după ce Coreea de Nord şi-a exprimat regretul faţă de o explozie recentă a unei mine care a mutilat doi soldaţi sud-coreeni, ţările anunţând după trei zile de discuţii intense un acord care le îndepărtează de spectrul unui război.

Ştirea a fost difuzată de MSN News fiind preluată o ştire a agenţiei Associated Press.

În cadrul discuţiilor din satul de frontieră de la Panmunjom, Coreea de Nord a fost de acord, de asemenea, să ridice "cvasi-starea de război", declarată săptămâna trecută, au declarat într-un briefing televizat, negociatorul-şef din Coreea de Sud şi consilierul de securitate prezidenţial Kim Kwan-jin.

Kim a declarat că cele două state au convenit, de asemenea, să reia reuniuni ale familiilor separate de război în septembrie. El a declarat că cele două ţări vor purta discuţii în curând vizând îmbunătăţirea relaţiilor lor, la Seul sau la Phenian.

Agenţia nord coreeană de presă, Central News Agency a confirmat aceste ştiri.

Anunţul a fost făcut după a doua rundă de negocieri pe care le-au început sâmbătă, deoarece evenimentele armate de la graniţa lor comună puteau să degenereze spre o posibilă confruntare militară.

Ambele părţi au dorit un mod convenabil de evitare a unui conflict care ar fi putut duce la vărsare de sânge.

Comunicatul vine după ce preşedintele sud-coreean Park Geun-hye, a declarat luni, că fără o scuză clară din partea nord-coreeană pentru exploziile minelor care au mutilat doi soldaţi, emisiunile de propagandă împotriva Phenianului care au înfuriat Nordul vor continua.

Phenianul a negat implicarea în exploziile minelor şi a respins raportul celor din SeulPhenianul a lansat un baraj de artilerie săptămâna trecută. Nu este clar dacă regretele exprimate de Coreea de Nord înseamnă recunoaşterea implicării ei în respectivul eveniment.

Acestea au fost discuţiile la cel mai înalt nivel dintre cele două Corei în ultimul an.

Lungimea discuţiilor nu a fost neobişnuită. Deşi au dificultăţi în a stabili astfel de contacte, odată aceste discuţii demarate, sesiunile interminabile de negociere sunt adesea o regulă. După zeci de ani de animozitate şi vărsare de sânge, găsirea unui teren comun de discuţie este o provocare.

Decizia de a purta discuţii a venit cu doar câteva ore înainte de termenul stabilit pentru sâmbătă de Coreea de Nord, ca cei din Sud să demonteze difuzoarele de propagandă. Coreea de Nord a declarat că trupele sale au fost puse în stare de război şi pregătite pentru a începe lupta, dacă Seulul nu dă înapoi.

Secretarul General al #ONU, Ban Ki-moon, a emis rapid o declaraţie în care a salutat vestea unui acord şi a subliniat importanţa implementării pe deplin a acestuia.

"Încurajăm măsurile umanitare, cum ar fi reuniuni ale familiilor separate care urmează să fie regularizate fără a fi supuse considerentelor politice şi de securitate", a declarat Ban.

 "Sper că acest moment cu greu câştigat pentru dialogul inter-coreean va duce la reluarea negocierilor pentru abordarea problemei nucleare.", a mai adăugat acesta. #Razboi #Armata