• Un reportaj tulburător, prezentat de cotidianul ”The Washington Post”

Sunetul sacadat al mitralierelor începe la apus, ţevile armelor devenind la fel de portocalii ca şi câmpurile de floarea-soarelui dimprejur, la apusul soarelui.

O companie a armatei ucrainene, de 110 soldaţi, apăra flancul drept al acestui sat, în mare parte pustiu, la mai puţin de un kilometru şi jumătate de zona controlată de separatiştii proruşi din Donetsk, în estul Ucrainei, şi aproape de aeroport, punct strategic cheie al oraşului.

Unitatea - Compania a 7-a din Brigada 93 - are sediul într-o casă cu două etaje, parţial distrusă, cunoscută doar ca Punctul 18. În curtea din faţa locului de apărare, se observă o serie de tranşee şi poziţii de tragere, care încep de la garajul casei şi se extind o sută de metri în terenurile cultivate cu floarea-soarelui.

Tranşeele sunt de aproape doi metri adâncime şi sunt proptite cu mesteceni tăiaţi şi panouri din lemn în formă de acoperiş, pentru a nu se transforma în mlaştină, atunci când plouă.

"În luna mai, tranşeele au fost doar de un metru adâncime", explică Sasha Bak, comandantul de 21 de ani al companiei. "După ce am pierdut un soldat într-un bombardament cu mortiere, le-am săpat mai adânc."

În timpul zilei, când bombardamentele sunt doar sporadice, compania se preocupă de îmbunătăţirea apărării Punctului 18. Unii soldaţi se ocupă cu umplerea sacilor de îngrăşămite cu pământ, pentru a-i înlocui pe cei deterioraţi cu o noapte înainte. Alţii sapă noi spaţii de locuit ale companiei, un buncăr subteran unde vor locui în lunile următoare. Punctul 18, explică Bak, nu poate suferi mai multe lovituri directe înainte de a se prăbuşi.

Acum, în al doilea an al conflictul din estul Ucrainei, şi-au pierdut viaţa mai mult de 6.000 de persoane. Compania a 7-a a pierdut 9 bărbaţi şi alţi 26 au fost răniţi în acest an - toţi după o încetare a focului ce a fost semnată în luna februarie şi care a fost încălcată aproape imediat.

Noaptea încep luptele serioase. Aerul este umplut de zgomotul gloanţelor care şuieră şi produc un zgomot sec la impactul cu mortarul. Schimburile de focuri se intensifică. În interiorul Punctul 18, tencuiala cade din tavan şi structura sună strident când gloanţele lovesc oţelul expus al cadrului. Unii soldaţi pregătesc muniţie pentru lansatoarele de grenade şi mitralierele automate din tranşee; alţii fumează şi se uită la un televizor rusesc cu diagonala de 20 de inch.

Deşi unele nopţi sunt mai liniştite decât altele, în medie, compania a 7-a foloseşte mai mult de 20.000 de gloanţe pe săptămână, atât pentru arme, inclusiv Kalashnikov, dar şi pentru tunul de 30 mm cu care se trage de pe transportoarele blindate.

Bărbaţii luptă şi trăiesc în tranşee, cartierul lor general semănând cu unul din Primul Război Mondial. Informaţiile importante pentru alţi comandanţi sunt trimise prin mesager, deoarece separatiştii ascultă frecvenţele de la staţiile lor radio nesigure. Compania a 7-a are doar patru dispozitive de viziune pe timp de noapte pentru cei 110 militari ce o compun.

Comandantul Bak recunoaşte că sunt foarte prost dotaţi la capitolul armament şi că nu ar putea rezista unui atac masiv al separatiştilor. Singurul lor avantaj este că aceştia sunt prost instruiţi şi nu ştiu să folosească armamentul pus la dispoziţie de Rusia. La cei 21 de ani ai săi, Bak este deja un erou. Rănit de două ori, el s-a reîntors pe front, spre disperarea familiei, hotărât să-şi apere ţara până la sacrificiul suprem. #Ucraina #Razboi #Armata