Prima vizită în Cuba după 70 de ani a unui secretar de stat american a avut loc, vineri, la Havana. John Kerry este primul secretar de stat american care vizitează Cuba din 1945. El a redeschis ambasada #SUA de la Havana, ridicând drapelul SUA deasupra clădirii din sticlă și beton, unde, pe 3 ianuarie 1961, Cuba rupea relațiile diplomatice cu SUA, în urma inițierii Războiului Rece.

Aflat printre însoțitorii secretarului american John Kerry în vizita sa de o zi în capitala Cubei, Jim Tracy, în vârstă de 78 de ani, a fost unul din cei trei americani ce au coborât drapelul SUA acum 54 de ani. ”Voi fi încântat să văd iarăși sus drapelul american”, le-a declarat acesta reprezentanților presei sosiți pentru acest eveniment unic, conform AFP.

Ceremonia de înălțare a drapelului american pe clădirea Ambasadei SUA din Havana va confirma istorica apropiere începută pe 17 decembrie anul trecut (după mai bine de cinci decenii) de către cei doi președinți, #Barack Obama și Raul Castro, și continuată pe data de 20 iulie în acest an, când s-au redeschis ambasadele celor două țări.

În afara ceremoniei de înălțare a drapelului american, John Kerry se va întâlni cu oficiali cubanezi, cu liderul Bisericii Catolice din Cuba și cu disidenții regimului comunist. Kerry nu se va întâlni cu Fidel Castro, fratele mai mare al actualului președinte Raul Castro, cel care a condus destinele Cubei de la Revoluția din 1959 până la pensionarea sa din 2006 și care, joi, cu ocazia aniversării celor 89 de ani ai săi, declara că SUA datorează Cubei peste 100 de miliarde de dolari, în urma embargoului impus de americani vreme de peste 50 de ani.

La rândul lor, americanii pretind 7 miliarde de dolari, pe care Cuba îi datorează în urma confiscării averilor cetățenilor și companiilor americane ce prestau pe teritoriul Cubei acum 54 de ani, de către regimul ce prelua puterea la acea dată.

Sosirea lui John Kerry va fi folosită de guvernul cubanez pentru ridicarea completă a embargoului impus de americani în 1962. Deși Barack Obama a cerut încetarea embargoului, acesta se confruntă cu piedici venite din partea ambelor Camere ale Congresului, unde adversarii săi republicani, în marea lor majoritate, rămân ostili Cubei comuniste. În aceste condiții, un rol esențial va avea întâlnirea din cadrul unei recepții private a secretarului de stat John Kerry cu disidenții regimului lui Fidel Castro.