Conform ediţiei online a postului de televiziune CNN, într-un video postat pe internet miercuri, şi pe care pretinde că l-a lansat o sucursală a grupării teroriste Statul Islamic din Peninsula Sinai, aceasta ameninţă să omoare un ostatic croat, dacă Egiptul nu eliberează femeile musulmane prizoniere în 48 de ore. Aparent ostaticul din video se identifică ca fiind Tomislav Salopek. Îngenunchiat într-o salopetă portocalie, în faţa unui bărbat mascat îmbrăcat în haine de camuflaj şi cu un cuţit în mână, ostaticul citeşte un text de pe o hârtie, spunând că a fost capturat în data de 22 iulie şi lucrează pentru o firmă franceză de geoştiinţă. Vezi video:

Ardiseis Egipt, sucursală a firmei franceze CGG, a declarat că ostaticul din film pare a fi Salopek, care este un muncitor subcontractat, angajat al sucursalei din Cairo şi care a fost răpit pe data de 22 iulie. Guvernul croat „face toate eforturile pentru a rezolva situaţia dificilă a cetăţeanului croat T.S.", a declarat miercuri Ministerul de Externe, într-o referinţă ce pare a avea ca subiect cazul cetăţeanului croat răpit, Tomislav Salopek.

CNN nu a putut verifica imediat autenticitatea clipului video, care a fost lansat în mediul virtual pe o reţea de socializare. Ministerul a declarat luna trecută că bărbaţi înarmaţi au oprit şi răpit un cetăţean croat cu iniţialele T.S. la Cairo pe data de 22 iulie în timp ce conducea maşina către locul său de muncă, o companie cu capital francez, ce are o sucursală în Egipt.

Mokhtar Awad, un expert al grupurilor jihadiste egiptene de la „Center for American Progress”, a declarat că luarea de ostatici a fost probabil un truc calculat al grupării egiptene afiliate ISIS ca să îşi intensifice sprijinul în rândul jihadiştilor din Egipt, unde este în concurenţă cu grupurile afiliate pentru recruţi Al Qaeda.

Awad, coautor al unui raport major asupra Statului Islamic din Egipt ce este programat să fie publicat de către „CTC Sentinel” la sfârşitul acestei luni, a declarat că cererea grupului adresată guvernului egiptean pentru eliberarea prizonierilor de sex feminin, ar trebui să fie înţeleasă în contextul în care situaţia prizonierilor de sex feminin este o problemă extrem de fierbinte printre islamiştii din Egipt.

Awad a spus că răpirea, care se pare că a avut loc pe un drum care duce la marginea de sud-vest a oraşului Cairo, trebuie de asemenea să fie percepută ca un mesaj că grupul ar putea lovi peste tot în Egipt. #terorism #Statul Islamic