Cu toate că în România vânzările de mașini electrice sau hibride sunt încă foarte scăzute din cauza prețurilor mari ale acestor autoturisme, în Europa, tot mai multe persoane decid să fie mai prietenoase cu mediul înconjurător și își achiziționează o astfel de mașină.

Inconvenientul mașinilor electrice este acela că la fel cum la mașinile clasice rezervorul trebuie alimentat periodic cu carburant, mașinile electrice trebuie alimentate cu curent, iar în momentul de față infrastructura din lumea întreagă nu este adaptată pentru astfel de autovehicule.

#Marea Britanie este una din țările în care mașinile electrice au devenit foarte populare în ultimul timp, doar în primul trimestru al anului 2015 vânzările acestor autoturisme crescând cu peste 366% și asta în condițiile în care țara încă nu are pusă la punct o infrastructură adecvată pentru încărcarea acestui tip de autovehicule. Din acest motiv, jurnaliștii de la Science Alert au anunțat că guvernul britanic a dezvoltat o tehnologie wireless revoluționară care va trasforma autostrăzile clasice în autostrăzi electrice capabile să încarce mașinile electrice și hibrid din mers.  

Testarea autostrăzilor electrice va începe la sfârșitul anului acesta și britanicii speră să fie un real succes și să rezolve una din problemele majore cu care se confruntă în acest moment proprietarii de mașini electrice.

Organizația guvernamentală care se ocupă de întreținerea infrastructurii rutiere britanice va testa ideea autostrăzilor electrice folosind mașini echipate cu tehnologia de încărcare wireless și o șosea sub care va introduce un echipament capabil să încarce autoturismele din mers. Dacă testele vor da rezultate satisfăcătoare, tehnologia va fi implementată tuturor autostrăzilor din Marea Britanie și nu numai.

Timpul necesar pentru efectuarea testelor este estimat la aproximativ 18 luni, iar în perioada următoare guvernul britanic va dezvălui mai multe informații despre acest proiect.

De asemenea, guvernul britanic intenționează să instaleze mai multe prize de încărcare la fiecare 20 de mile de-a lungul autostrăzilor din Marea Britanie pentru a îmbunătății condițiile de trafic și pentru posesorii de mașini electrice și va aloca peste 500 de milioane de lire în următorii 5 ani pentru dezvoltarea tehnologiei în domeniul autostrăzilor. #Guvern #Autovehicul