Înainte de Wonder Woman sau Isis şi chiar înainte de Văduva Neagră, Yvonne Craig a fost un fel de pionier al supereroilor de sex feminin ai micilor ecrane.

Ea a debutat ca actriţă în rolul Batgirl din seria Batman a anilor 1960. S-a afirmat ca dansatoare şi avea propriile sale cascadorii.

Conform CNN actriţa a murit în urmă cu doar câteva zile, la vârsta de 78 de ani, după o luptă crâncenă împotriva cancerului la sân şi ficat. Aceasta s-a stins din viaţă în locuinţa ei din Pacific Palisades.

“Ea a făcut chimioterapie aproape continuu în ultimii doi ani, plus că din momentul în care a fost diagnosticată cu această boală necruţătoare, organismul ei a început să se slăbească şi totodată i s-a slăbit şi sistemul imunitar. Chiar dacă a fost diagnosticată cu cancer, simţul umorului nu i-a dispărut şi şi-a dorit să lupte cu boala şi să iasă învingătoare. Într-un final, mintea ei continua să lupte, însă corpul a cedat“, a declarat familia îndrăgitei actriţe pentru sursa precizată.

Craig a avut un rol memorabil şi ca fata cu pielea verde, Marta, care intenţiona să îl ucidă pe Căpitanul Kirk în sezonul al treilea din Star Trek.

Dar chiar şi dincolo de aceste două roluri amintite, Craig a avut o carieră lungă şi ilustră care a început în momentul în care a devenit membră a unei societăţi de balet.

Într-un interviu acordat CNN-ului la începutul acestui an, Craig a explicat cum a ajuns să joace în #Filme în timp ce se afla în turneu ca dansatoare.

“Am fost invitată la o cină de către un om care era producător şi care mi-a spus că ar vrea ca eu să apar pe micile ecrane însă eu i-am spus că nu sunt interesată. Directorul, fiul lui John Ford a intrat pe usă şi a întrebat dacă sunt actriţă, iar până să îi dau un răspuns producătorul i-a spus că într-adevăr sunt actriţă iar el este managerul meu. Ei au spus că vor face un film cu Patrick, fiul lui John Wayne şi sunt în căutarea unei doamne care să fie la conducere. Şi aşa am devenit actriţă“, mărturisea Yvonne Craig.

După filmul The Young Lang, Craig a continuat să apară în alte filme. Ea a jucat şi alături de Elvis Presley în It Happened at the World`s Fair şi Kissin` Cousins. #Hollywood #Diagnostic