Împătimiţii istoriei primesc din nou vești interesante, după ce epava unui avion de luptă din cel de-Al Doilea Război Mondial a fost dezgropată, împreună cu rămășițele unui tânăr pilot francez, conform agenției DPA, citată de France Presse.

Aeronava, cu un singur motor, de tip Thunderbolt P47, s-a prăbușit cu doar zece săptămâni înaintea sfârșitului celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa, pe 14 februarie 1945, la Ottersweier, în sud-estul landului Baden-Wurttemberg, Germania, potrivit publicației Business Insider. Resturile avionului american au fost descoperite la aproximativ patru metri sub pământ, într-o livadă, de către Uwe Benkel, un cercetător amator al epavelor din cel de-Al Doilea Război Mondial. Pilotul a fost identificat ca fiind Antoine Allard. El era francez și a murit la vârsta de 25 de ani. Locul accidentului era cunoscut de mai mult timp și marcat de un monument.

Un locuitor din regiune, Werner Doll, acum în vârstă de 77 de ani, a descris cum atunci când avea 7 ani a văzut avionul Thunderbolt cum s-a ciocnit cu un altul în aer, înainte de a se prăbuși.

Soldaţii germani care au excavat rămășițele avionului și ale pilotului francez au depus o coroană de flori și un steag francez la locul prăbușirii. Rămășișele pilotului francez vor fi îngropate într-un cimitir, dar numele acestuia nu a fost anunțat public.

Un caz similar s-a petrecut în octombrie 2014, când, într-o regiune rurală din Italia, a fost descoperit un avion care avea la bord pilotul, potrivit Discovery News. Aeronava, descoperită după 70 de ani, s-a prăbușit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe 11 martie 1944. Pilotul avionului de tip Macchi C 205 Veltro era Guerrino Bortolani, un italian care avea atunci 27 de ani. El a făcut parte dintr-o escadrilă italiană, condusă de Adriano Visconti.

Macchi C 205 erau considerate cele mai bune avioane de luptă italiene din cel de-Al Doilea Război Mondial. Însă, în primăvara anului 1944, avioanele italiene au fost surprinse de un atac de mare amploare al aliaţilor, la care au luat parte 111 bombardiere de tip B-17. #Romani in Germania #Razboi #descoperire