Au crezut că este ca peste tot pe unde au ajuns, dar s-au înselat. Cerşetorii români, majoritatea de etnie romă, trăiesc vremuri grele în Suedia. Localnicii nu îi acceptă şi de multe ori imigranţii sunt bătuţi, stropiţi cu acid, practic alungaţi din Suedia. Publicaţia New York Times a alocat spaţii largi unui reportaj despre romii din România şi păţaniile lor în ţara nordică.

După ce au speriat Austria, Franţa, Spania sau Italia, romii din România s-au gândit să găsească noi destinaţii de "descoperit" şi au ales Suedia. Numai că aici lucrurile nu au fost deloc simple. Neobişnuiţi cu persoane la semafoare cu mâna întinsă, femei în fust cărând după ele câte un sugar în braţe sau cu muzicanţi la metrou, suedezii au reacţionat imediat. Violent. Un bărbat de 27 de ani a povestit jurnaliştilor americani că o persoană a aruncat pe el cu acid, în timp ce dormea pe o bancă dintr-un parc din capitala Suediei, Stockholm.

Scandinavii, de altfel paşnici, nu au mai aşteptat reacţia autorităţilor (municipalitate, poliţie etc) şi au trecut ei înşişi la măsuri. Dintre cele mai drastice.

În ultimul an, atacurile împotriva imigranţilor sunt de ordinul zecilor. Suedezii urmăresc locurile unde romii îşi stabilesc taberele şi atacă fără nicio teamă. Două persoane au pus foc unui cort în care se aflau 11 romi. Mesajul scandinavilor este extrem de ferm: "Nu vă vrem în ţara noastră!". Poliţia a reuşit să ancheteze doar cinci cazuri din peste 100.

Ca atare, mulţi dintre romi au făcut cale întoarsă, fie înapoi în România, fie în alte ţări unde nu se întâmplă acte de genul celor de mai sus.

Chiar dacă ocupă un loc fruntaş la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, Suedia nu este de acord cu imigranţii care vin să locuiască în ţară fără a avea acte sau dovada că se pot întreţine cinstit.

În ultimul an, circa cinci mii de imigranţi au ajuns în ţara nordică, mare parte dintre ei fiind romi din România. Nu aceleaşi probleme le au oamenii care merg să lucreze cinstit în Suedia, una dintre ţările cu cel mai ridicat nivel de trai pe cap de locuitor. #Romani de pretutindeni