În timp ce mulți dintre noi se bucură de soare şi de vacanță, sunt mii de oameni care încearcă să traverseze marea Mediterană în speranța unei vieți mai bune. Sunt atât de săraci încât nu își permit un vapor de croazieră ca mulți dintre cei pe care îi admirăm pe la televizor.

Nu, ei își construiesc bărci, care după poate nici zece km, cedează şi sunt nevoiți să înoate spre o Europă unde speră să fie întâmpinați cu mai multă căldură sufletească (nu a soarelui). Din păcate pentru ei, realitatea care îi așteaptă (şi nu cu brațele deschise) este cu totul alta, tot mai multă populație din țări precum Germania care preiau la ora actuală sute de mii de imigranți, încep sa se împotrivească luării în custodie a acestora. De curând, mai multe adăposturi de ale imigranților au fost incendiate şi există amenințări că o să fie mai multe în viitor. Oamenii declară că le este frică de acei imigranți, că le fură locurile de muncă, că nu sunt civilizați sau îi aruncă pe toți în aceeași oală făcându-i teroriști. Mulți nici nu vor să le asculte povestea, ura este mai mare decât orice ajutor pe care l-ar putea oferi. Sunt pur şi simplu orbiți de ură față de "Flüchtlingen"  (imigranți), iar aceasta depășește orice graniță.

"Atât timp cât Europa ne fura pâinea, o să venim toți, foamea de obligă"

Săptămâna trecută PRO AZYL (o grupare de pe Facebook care luptă cu această nedreptate) a preluat un articol publicat de Tagesschau.de, despre sute de imigranți care s-au înecat din nou în marea Mediterană. Au apărut multe comentarii, pro şi contra printre care şi cel unei femei din Africa spunând următoarele cuvinte :  "Atât timp cât Europa ne fură pâinea, o să venim toți, foamea ne obligă". Aceasta este o propoziție pe care o auzim tot mai des, este un strigăt disperat al unor oameni care își riscă viața în speranța că Europa o să le ofere ceva mai bun...

Din păcate, în loc sa fie întâmpinați de ceva mai bun, sunt de multe ori întâmpinați doar de ură si revolte din partea localnicilor, care semnează petiții pentru a opri construirea unor noi adăposturi.    #imigranti