Opt membri ai unei familii din Mexic au fost găsiţi de către autorităţi decapitaţi. Între aceştia se aflau şi doi adolescenţi. Trupurile neînsufleţite au fost găsite după ce al nouălea membru al familiei a reuşit să scape de atacatori şi a alertat autorităţile mexicane.

Singurul supravieţuitor al masacrului a spus că membrii familiei Martinez se aflau într-o maşină atunci când au fost atacaţi de mai mulţi bărbaţi echipaţi în uniforme militare, cu feţele acoperite. 

Primele trei victime, bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani au fost descoperite pe un drum de ţară miercuri, după ce cu o zi înainte alte cinci cadavre au fost găsite decapitate în diferite zone din Casa Quemada. Procurorul din Chihuahua a declarat că între victimele descoperite de poliţia mexicană sunt şi corpurile a doi adolescenţi în vârstă de 15 ani

În timpul audierilor, unii martori au declarat că familia Martinez se îndrepta către o zonă împădurită pentru a tăia nişte lemne, însă alţii susţineau că victimele păzeau câmpurile folosite pentru producţia de droguri.

Asasinatele au avut loc în zona cunoscută sub denumirea de "Triunghiul de Aur", cuprinsă între statele Sinaloa, Durango şi Chihuahua, cunoscută pentru plantaţiile cartelurilor de droguri. Aceştia cultivă în zonă marijuana şi mac pentru opiu.

Aceste asasinate ce par opera unor traficanţi de droguri vin într-un moment în care războiul dintre poliţia mexicană şi carteluri a trecut la un nou nivel. La finalul săptămânii trecute au avut loc confruntări de o violenţă deosebită între forţele de ordine şi bărbaţi înarmaţi. Luptele s-au dat în oraşul Tanhuato din statul Michoacan, după cum notează CNN. La capătul schimbului de focuri, ce a durat aproximativ 3 ore, 43 de persoane au fost ucise, între care şi un poliţist. De asemenea, alte trei persoane au fost arestate şi a fost confiscată o mare cantitate de arme şi muniţie precum şi opt vehicule. Guvernatorul din Michoacan, Salvator Jara a afirmat la încheierea confruntărilor că este foarte probabil ca la schimbul de focuri să fi participat membri ai cartelului de droguri Jalisco New Generation.

#Politie #Crima