Misterul a fost rezolvat, după mai bine de șapte decenii. Rămășitele soldatul evreu au fost descoperite. Familia sa nu a știut niciodată ce s-a întamplat cu el, dar acum ea a fost înștiințată că Israel Bristman a fost ucis într-o pădure rusă, luptând împotriva armatei lui Adolf Hitler, potrivit ediției de astăzi a publicației YNetNews.

În urmă cu mai bine de 70 de ani, Israel Bristman a dispărut în Uniunea Sovietică. Niciun membru al familiei sale nu a primit vești despre el. Bărbatul a fugit din Polonia și s-a înrolat în Armata Roșie în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Nepotul lui Bristman, care se numește tot Israel, a primit un telefon la locuința sa din Sholam de la un străin, care l-a anunțat că trupul bunicului său a fost găsit. S-au descoperit, de asemenea, rămășițele echipamentului său, inclusiv o mască de gaze, pe care era scris numele său.

„Acum aproximativ o lună am primit un telefon de la o femeie care mi-a spus că mă ajută să-mi regăsesc rudele dispărute în cel de-Al Doilea Război Mondial. Mi-a spus că are cunoștințe că la St. Petersburg, Rusia, unde s-au efectuat căutări și s-a găsit trupul bunicului meu care a fost ucis.

Femeia mi-a spus că într-o pădure din afara orașului cineva a găsit o cagulă pe care scria numele de Bristman, iar ulterior s-au descoperit și rămășitele soldatului”, a povestit nepotul militarului evreu.

„În această zonă au avut loc mai multe lupte în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar studenții, mi s-a spus, au încercat să-i găsească pe soldații uciși acolo. Rămân mulți militari cazuți în zonă, dar care nu au putut fi încă identificați, ei încercând să localizeze familiile acestora”, a explicat Bristman, din Israel.

„În cazul meu, numele inscipționat semăna cu unul evreiesc, astfel că au început căutările rudelor din Israel. Eu am același nume și astfel au ajuns la mine. Nu i-am crezut la început, dar în cele din urmă mi-am dat seama că într-adevăr este vorba despre bunicul meu”, a declarat nepotul soldatului ucis lângă St. Petersburg.

Bristman a spus că bunicul său s-a născut la Liublin în Polonia în anul 1900. „El a avut trei copii, tatăl meu fiind cel mai mare, dar el nu mai trăiește. Bunicul meu a servit în armata poloneză în timpul Primului Război Mondial. El a fost închis de către naziști și apoi eliberat. Bunicii mei au fugit în Rusia, iar el s-a înrolat în Armata Roșie. Aflasem că a fost trimis la război, dar nu știam unde”, a spus Bristman. #Razboi #Secret #Hitler