Tragedie fără margini pentru o femeie din Roma, a cărei identitate nu este încă declarată. În această după-amiază, la staţia de metrou Furio Camillo, aflată pe linia A, femeia a vrut să folosească liftul pentru a coborâ către mijlocul de transport. Era însoţită de copilul ei de patru ani, care, fatal, a pus piciorul imediat ce s-ar fi deschis uşile ascensorului. Din nefericire, cabina de lift nu era prezentă, iar micuţul a căzut în gol peste 10 metri, informează romatoday.it.

Un strigăt de durere i-a îngrozit pe pasagerii care se îndreptau spre metrou. Femeia a intrat imediat în stare de şoc. Cu toate că au intervenit imediat la locul tragediei, după circa patru minute de la producerea nefericitului accident, salvatorii nu au mai putut face nimic pentru copil.

Deşi trupul micuţului a fost scos repede la suprafaţă, paramedicii au încercat în zadar să îl resusciteze şi, în cele din urmă, au declarat decesul copilului, care s-a zdrobit de asfalt.

Responsabilul reţelei feroviere subterane, Guido Improta, nu îşi explică modul în care s-a produs accidentul. "Nu am apucat să vorbesc încă în staţie, să văd ce s-a întâmplat. Se pare că este vorba despre o defecţiune tehnică, la care echipa noastră lucra. Din câte am înţeles, copilul a fugit din mâna mamei către uşa ascensorului şi aşa s-a produs tragedia", a decalarat Guido Improta.

La faţa locului s-a deplasat imediat şi primarul Romei, Ignazio Marino. Acesta a încercat să vorbească cu mama copilului, dar femeia nu a putut fi coerentă în declaraţii. De altfel, ea a fost transportată imediat la spital, pentru a fi pusă sub observaţie medicală.

"Cu siguranţă, vinovaţii pentru producerea acestei tragedii vor fi traşi la răspundere", a declarat primarul general al Romei jurnaliştilor italieni..

Nu este primul incident care se petrece într-o staţie de metrou din Roma. În alte cazuri, scara rulantă care face legătura între peronul de aşteptare şi ieşire s-a rupt în bucăţi şi puţin a lipsit ca pasagerii care o foloseau să fie prinşi de bandă.

În majoritatea staţiilor de metrou din Roma sunt probleme fie cu lifturile, fie cu scările rulante, multe dintre ele nefiind utilizabile de luni bune.
#romani in Italia #Accident