Chiar dacă o generație nouă de luptători pentru justiție a fost creată în Piața Tahrir, un lucru important s-a pierdut, după ce principalul obiectiv al revoluţiei a fost atins. După demisia lui Mubarak, speculatorii vidului de putere creat au început să-și facă propriile revoluții. În ideea de a convinge cât mai mulți viitori votanți de importanța misiunii fiecărui pardid în parte, multitudinea de oameni politici au deturnat idealurile revoluției din Piața Tahrir, încercând să își atragă capital electoral.

Există câteva momente deosebit de importante, care au legătură directă cu procesul constituțional și care evidențiază calea greșită pe care clasa politică egipteană o folosește. Aceste aspecte au legătură cu momentul în care Consiliul Suprem al Forțelor Armate a preluat puterea de la Mubarak, fără să existe o nouă Constituție. Aceasta a fost o greșeală care a condus țara de la haos la infern. Astfel, în momentul în care noua Constituție a fost redactată, majoritatea în Parlament era alcătuită din conservatorii și ultraconservatorii islamişti, care au reușit să-și impună punctul de vedere în textele constituționale. Reprezentarea disproporționată a afectat caracterul diversificat al societății egiptene.

Un alt exemplu concret de decizie greșită care ar fi putut să aibă efecte catastrofale este dispariția din noua Constituţie a articolelor care menționau respectarea tratatelor internaționale. Greșeala este o consecință directă a faptului că nici Frăția Musulmană și nici Selafiștii nu acceptă existența unui tratat de pace cu Israelul și cu atât mai puțin existența acestui stat. Temerile internaționale au fost majore, iar faptul că mediul relațiilor internaționale a respirat ușurat după lovitura de stat împotriva lui Morsi, este acceptabil, dacă putem privi din punctul de vedere al celor care încearcă să păstreze pacea în zonă.

Venind după foarte mulți ani de guvernare aproape unilaterală, reacția normală ar fi fost descentralizarea puterii și distribuirea ei înspre cel mai reprezentativ for al statului - Parlamentul. Atribuirea puterii în mâinile unui singur om este apanajul statelor în care democraţia și practica democratică sunt foarte bine consolidate; unde actul de votare nu poate fi fraudat și unde există încrederea că omul de la conducere nu va comite abuzuri cu ajutorul funcției în care a fost învestit. Mai indicată pentru noua construcție ar fi fost o republică parlamentară, în care președintele are rol decorativ.

Alți doi factori importanți care nu sunt aplicați corect sunt statul de drept și principiul separării puterilor în stat. Cele trei puteri, care la un moment dat erau patru (cu tot cu Forțele armate), iar apoi s-au redus doar la una (doar forțele armate) nu și-au respectat fișa postului, invadând spațiul celorlalte, fără a înțelge cum poate așa ceva să fie greșit. Ascunzându-se după termeni ca „schimbare”, „justiție”, „libertate” sau „interes național”, reprezentanții puterii nu și-au putut stăpâni dorința naturală de a rezolva și problema vecinului.

O altă problemă majoră pe care statul egiptean nu a reușit să o rezolve este cea a mecanismelor prin care se realizează anchetele în materie penală. Tortura a rămas unul dintre elementele preferate de anchetatori, iar problemele cu grupările teroriste cu atât mai puțin nu justifică folosirea acesteia, pentru a înăbuși manifestațiile stradale, fie ele legale sau nu.

Dat fiind contextul internațional actual, rolul Egiptului rămâne unul determinant, mai ales că în această zonă conflictul tinde să fie perpetuu, iar lupta pentru dominarea resurselor naturale este omniprezentă. Transformarea într-un punct de echilibru pentru regiune este foarte posibilă, mai ales că Egiptul este statul arab cu cea mai mare populație. #Barack Obama #Vladimir Putin #ONU