Italia pare tot mai presată de datoria externă extremă la care a ajuns în ultimele şase luni. Potrivit ultimelor date din teritoriu, analiştii economici italieni prevăd o situaţie dramatică în cazul în care executivul italian nu va găsi măsuri de redresare ale economiei pe termen mediu şi lung. Datoria externă a Italiei este colosală, sumă imposibil de acoperit din sectorul de investiţii, care funcţionează cu dificultate.

Potrivit capital.ro, premierul italian Mateo Renzi intenţionează să introducă un nou Cod fiscal italian, menit să reaprindă motoarele economiei aflate în derivă. Astfel, în primă instanţă, premierul italian va încerca să adopte un set de măsuri care să excludă revenirea la lira italiană, aşa cum prognozase Silvio Berlusconi, acum câteva luni.

Premierul Mateo Renzi vrea, pentru început, să reducă costurile cu impozitele existente în momentul de faţă în Italia, care sugrumă orice iniţiativă amplă de investiţie. În primă instanţă, potrivit declaraţiilor făcute de Renzi, în cadrul unei conferinţe de presă din cadrul Partidului Democrat Italian, fiscalitatea va duce în următorii trei ani la redresarea economică a Italiei şi implicit la creşterea salariilor şi a nivelului de trai.

Primul pas concret va fi făcut la începutul anului 2016, când executivul italian va reduce considerabil impozitul pentru Programul "Prima Casă", ca mai apoi să urmeze o reducere substanţială a impozitului municipal unic (IMU), până la alinierea la nivelul veniturilor medii din Italia. În 2017, se va reduce impozitul aplicat societăţilor comerciale, pentru a oferi posibilitatea indexărilor salariale în toate sectoarele, iar până la finele anului 2018 se va reduce impozitul pentru sistemul de pensii şi pentru cei care realizează venituri din chirii sau din alte surse legale.

Premierul Renzi a mai subliniat că aceaste măsuri sunt urgente şi obligatorii, în contextul economic actual, iar nerespectarea disciplinei bugetare ar putea duce Italia în situaţia Greciei. Măsurile ce vor fi implememntate ar trebui să conducă în mod organic la creşterea salariilor şi la un flux puternic la nivelul investiţiilor. Totodată, românii din Italia vor avea şansa binemeritată să primească venituri mărite, datorită reducerii impozitelor. #Google #romani in Italia