Postul de televizune SkyNews a transmis imagini şi a relatat faptul că cel puţin o persoană a fost ucisă şi mai multe au fost rănite după ce o explozie puternică a lovit Consulatul Italian din centrul oraşului Cairo. Ştirea a fost confirmată şi de Ministerul Sănătăţii din Egipt prin purtătorul său de cuvânt.

Forţa exploziei, care conform unui oficial de securitate a fost cauzată de o maşină capcană, a zguduit clădirea în zona centrală a capitalei Egiptului, Cairo, fiind distrusă parţial.

Medicii de la serviciul de ambulanţă sosiţi la faţa locului au declarat agenţiei de ştiri AFP că doi poliţişti care se aflau poziţionaţi în misiune în afara consulatului şi trei trecători ocazionali prin zonă au fost răniţi.

Agenţia de ştiri de stat MENA a citat un martor spunând că explozia a cauzat distrugeri masive la cladirea în care funcţionează Consulatul Italian din Cairo.

Conducta de apă subterană din zona respectivă a fost şi ea de asemenea spartă, producând o inundaţie masivă în zonă.

Nu a fost transmisă încă nicio revendicare asupra atentatului.

Consulatul era închis în momentul exploziei, dar clădirea este situată într-una din cele mai aglomerate intersecţii din Cairo, un drum principal care leagă Piaţa Ramsis de centrul oraşului.


Chiar şi dacă a fost în weekend şi dimineaţa, la mijlocul lunii de post a Ramadanului islamic, zona unde a avut loc explozia ar fost aglomerată cu maşini, pietoni, autobuze şi microbuze.

Sute de soldaţi şi poliţişti au fost ucişi în atacuri armate după demisia preşedintele islamist Mohamed Morsi din anul 2013.

În aceeaşi perioadă, mai mult de 1.000 de persoane, în majoritate islamişti, au fost ucişi de forţele de securitate în represiunea demonstraţiilor care au loc frecvent în Cairo.

Procurorului Egiptului, Hisham Barakat, a fost ucis luna trecută de un atac cu maşină capcană în Cairo.

În aceeaşi lună, un alt atac cu bombă a vizat o secţie de poliţie, soldându-se cu trei morţi şi mai mulţi răniţi.

Forţele de securitate egiptene s-au luptat permanent cu militanţii islamici, dar lupta a fost limitată în mare parte în Peninsula Sinai. De altfel, acesta a fost atacată de curând de combatanţii Statului Islamic.

Militanţii din Egipt au ucis cel puţin 600 de persoane din forţele de poliţie şi a personalului militar în ultimii doi ani.
#terorism #Politie #Statul Islamic