"Vă scriu povestea mea, tocmai ca românii din ţară să ne cunoască mai bine, să nu ne poarte ură, din cauza politicienilor. Şi noi, românii plecaţi în străinătate avem durerile noastre, poate unele destul de mari, şi le purtăm în inimă zilnic. Dacă dumneavoastră credeţi că merită publicat, publicaţi, dacă nu, eu nu o să mă supăr". Acesta este mesajul pe care Verginica Busu ni l-a trimis aseară pe o reţea de socializare, cu rugămintea de "a-i face citită" povestea.

Femeia are 54 de ani şi locuieşte la Roma, acolo unde lucrează ca badantă (îngrijitoare - n.r.), de circa 16 ani. În Italia a sosit în vremea în care era o aventură să pleci de acasă, din România, în Italia, cu paşaportul.

"Cei care sunt în Italia din acea vreme, ştiu cât de greu era să vii aici la muncă. Acum este mult mai uşor, ai buletinul, ai urcat în avion şi în două ore eşti la Roma, de oriunde din România", spune Verginica.

Femeia ne-a mai scris apoi despre cea mai cumplită experienţă a ei în Italia, care a marcat-o profund .

"Este vorba despre pierderea mamei mele. Se întâmpla la cinci luni de când am ajuns aici. Nu aveam în acea vreme un telefon celular, sunam din când în când acasă, de la marochini. Într-o seară, am mers la telefon, să vorbesc cu mama. Mi-a spus că se simte rău şi că o să meargă la spital, a doua zi".

Îşi aduce aminte că nu a pus "geană pe geană" nicio clipă în acea noapte. Cu o presimţire, a mers din nou la telefon, dimineaţa următoare, devreme.

"Mi-a răspuns tata. Mi-a zis "Vergi, maică-ta nu mai este, dar tu stai acolo şi fă ce ai plecat să faci". Am simţit că îmi vine cu leşin, imediat. De abia am avut puterea să mai ajung acasă", a rememorat femeia dureroasa poveste.

Anii au trecut, iar Verginica lucra tot ca îngrijitoare pentru o bătrânică simpatică.

"Ajunsesem să o chem mamă, era foarte cumsecade. Rar aşa o femeie. În momentul în care i-a venit sfârşitul, m-a mângâiat pe frunte. I-am ţinut lumânarea la căpătâi, aşa cum nu reuşisem să o fac, cu ani mulţi în urmă, mamei mele", a mai spus Verginica.

Femeia se pregăteste, în acest an, să plece acasă. Spune că nu mai vrea să piardă clipele care i-au mai rămas, alături de cei dragi. Şi-a anunţat patronii că în august va pleca definitiv.

"E drept, am reuşit să ajung acasă de câteva ori, dar nu mai vreau să fiu departe de #familie. Aceasta este povestea mea", a conchis Verginica mailul pe care ni l-a trimis. #Diaspora #romani in Italia