De câteva zile Italia este cuprinsă de un aer de masă cald sosit din Africa. Centrul Meteo din peninsulă avertizează deja populația că vor urma mai multe zile toride, cu temperaturi care vor pot depăși peste 40 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat iar șansele de ploaie sunt foarte reduse, la un procent de numai 10%, anunță centrometeoitaliano.it preluat de întreaga presă italiană, scrisă, audio și video inclusiv astăzi.

"Soare și căldură extremă, izolat furtuni trecătoare în zona centrală a Munților Apenini și în Alpi", titrează 3bmeteo.com încă din 17 iulie, de la ora prânzului. Practic, pe cei care locuiesc în Italia îi așteaptă minim 2 săptămâni de arșiță, cu temperaturi care deja de astăzi nu vor mai scădea de la noapte sub 24-25 de grade și cu o maximă de peste 39 de grade Celsius începând de miercuri, adică de săptămâna viitoare. Temperaturile vor oscila în funcție de regiuni între 31 și 37 de grade Celsius, cu valori mai ridicate însă în destule locuri.

Vor apărea ploi trecătoare doar în partea de nord-est a Italiei și în centru însă insuficiente și scurte ca durată de timp. Temperaturile cele mai mari sunt anunțate pentru Roma, Rimini, Foggia, Verona, Pescara, Napoli, Messina și ca de obicei în Sardinia și Sicilia. Ploi vor apărea doar de-a lungul graniței de nord în jurul zilelor de 28-29 iulie.

Il Messagerro.it avertizează de asemenea despre valul de căldură anunțând totuși ceva ploi, slabe cantitativ pentru zilele de 22 și 23 iulie în vestul Italiei mai exact de-a lungul mării în zonele provinciilor Toscana și Lazio dar și Basilicata ori Calabria, spre sudul "cizmei".

Chiar dacă unele mijloace media mai încearcă să aducă puțin optimism populației, anunțând și zile când sunt șanse de ploaie, oricum minime, în unele regiuni, căldura foarte mare predomină.

În asemenea condiții meteorologice, pe o asemenea căldură, medicii recomandă evitarea ieșirii în stradă la orele amiezii, consumul de lichide, minim 2 litri zilnic și reducerea consumului de alcool sau cafea.

Menționăm faptul că responsabilitatea previziunilor meteo mai sus menționate aparține sursei noastre, respectiv Centrului Meteo din Italia. #Uniunea Europeana #Diaspora #romani in Italia