Un fost comandant al unei baze aeriene militare americane se găsește în centrul celei mai controversate apariții a unui OZN în Marea Britanie, potrivit ediţiei de marţi a publicaţiei The Express. Charles Halt, colonel în retragere, insistă că ”nu suntem singuri” în univers, însă cei care conduc lumea ascund adevărul opiniei publice.

Halt este cel mai înalt fost ofițer al Statelor Unite care a confirmat public aparițiile OZN-urilor, spunând că a obținut ”noi dovezi justificative” despre obiectul misterios care a aterizat la Rendlesham, Suffolk, Marea Britanie, în apropierea bazei Royal Air Force, în anul 1980.

Charles Halt a vorbit la o conferință despre OZN-uri la Woodbridge, Suffolk, unde a precizat faptul că ”nu există nicio îndoială în mintea mea că nu suntem singuri în univers, dar există unele persoane de la putere care cunosc acest lucru şi nu vor să spună despre ele”.

Legendara apariție a OZN-ului de la Rendlesham a fost numită Roswell al Marii Britanii, după numele localității în care s-a prăbușit în mod misterios obiectul zburător neidentificat, în apropiere de New Mexico, Statele Unite, în iulie 1947.

Observarea OZN-ului din Marea Britanie a fost semnalată atunci când trei ofițeri americani de la baza RAF Bentwaters au văzut ”o aeronavă sub formă triunghiulară”, care a aterizat într-o pădure vecină, în primele ore ale zilei de 26 decembrie 1980. Halt, care era comandant șef adjunct al bazei în acel moment, acum în vârstă de 75 de ani, nu a fost prezent la prima întâlnire cu OZN-ul, dar i s-a raportat a doua zi. El susține că ofițerii, care au văzut luminile și apoi OZN-ul aterizând, nu au putut fi contactați timp de 40 de minute, perioadă în care au pornit căutările prin pădure, deoarece mijloacele de comunicare s-au întrerupt.

Apoi, în seara zilei de 27 decembrie 1980, ofițerii i-au raportat că OZN-ul s-a întors. Comandantul a mers să investigheze cazul și a văzut un obiect misterios pe un câmp, între o pădure și o fermă din zonă. ”Era oval și se găsea la aproximativ 90-130 de metri distanță. După un minut, obiectul a produs un zgomot violent și a dispărut. Apoi, am observat obiecte zburătoare pe cer, la circa 900-1.200 de metri înălțime”, a povestit colonelul.

În cadrul conferinței, Halt a precizat că: ”Am confirmarea că și controlorii de radar de la baza RAF Bentwaters au văzut obiectul zburând 60 de mile în doar două sau trei secunde, ceea ce înseamnă că OZN-ul avea o viteză de mii de mile pe oră”.

#SUA #Mister #Secret