O televiziune din România a dat publicității un reportaj zdruncinător cu referire la invazia imigranților. Este vorba de un material difuzat de Digi24.ro care a impresionat și zguduit o mare parte a opiniei publice.

Astăzi, Spania, Ungaria, Franța, Bulgaria, Marea Britanie și nu numai, înalță ziduri care să stăvilească un adevărat tsunami de imigranți.

Postul aruncă săgeți către marile puteri, mai ales Rusia și SUA care au provocat diferite crize în zonele lumii ori au întreținut forța părților beligerante aflate în conflict. Vorbim despre Siria, Irak, Libia, Egipt până către țările de la sudul deșertului Sahara. Speriați de flagelul războaielor religioase ori al teroriștilor, oamenii pleacă în valuri așteptând inclusiv în acest moment pe coastele Libiei într-un număr de aproape 1 milion de fugari, prilejul să poată traversa Mediterana către Europa. Bătrânul continent, este victima unui aflux fără precedent de imigranți sosiți din toate direcțiile. Cazul crizei de la Eurotunel este relevant, inclusiv astă noapte au încercat să pătrundă în el numeroși oameni, după cu o noapte în urmă peste 2300 forțaseră calea de acces de la Calais, Franța până în Marea Britanie.

Imigranții nu au nimic, sunt fără mâncare sau haine, nu au unde să se spele și nici adăpost. Ei fac focul ca-n junglă chiar în inima civilizației europene și nimeni nu le poate face niciun rău. Alearga disperați pretutindeni, chiar și pe marginea autostrăzilor! Le fac cu mâna fericiți șoferilor oricât ar fi de săraci și fără de nimic în buzunare dar nu știu că nu sunt bine primiți de mulți dintre europeni! Nu e vina lor că au fost alungați de război! Strigă disperați în fața forțelor de ordine "We are not animals" adică "Nu suntem animale". (Vezi video)

Organizația Națiunilor Unite anunță că numai pe calea apelor Mării Mediterane au încercat să traverseze de la începutul anului și până acum 60 000 de imigranți, familii întregi cu copii în brațe, tineri și bătrâni, fără nimic din tot ce-au avut și fără să mai aibă ceva de pierdut.

Ziduri între lumi

"Zidurile nu sunt eficace, ele constituie o soluție descurajantă, informează amplul material. Un sfert de milion de oameni vor fi lipsiți de apă în următorul deceniu.", notifică postul tv. Din 7 miliarde de locuitori ai planetei, unul este imigrant, deci vorbim despre halucinanta cifră de un miliard de imigranți din care o bună parte se îndreaptă spre un continent mic dar care li se pare salvarea: Europa.

Marile puteri nu fac nimic, par imune la tragedia statelor de unde vin imigranții. Iar singurii beneficiari sunt teroriștii, infiltrați peste tot în lumea civilizată, nu mai există sentimentul de siguranță pentru nimeni, nicăieri.

Laurențiu Ciobănică, șef al misiunii Biroului Organizației Internaționale pentru migrație, pe scurt OIM, din Irlanda, a declarat că fenomenul imigrației este îngrijorător. "OIM nu a fost niciodată confruntată cu atâtea crize ale migrației".

Gardurile se înalță cu sârmă ghimpată și tot mai înalte în Ungaria, Bulgaria iar Franța propune unul și la Eurotunel. O Europă tot mai urâtă, cu ziduri contra unor nevinovați alungați de războaie neprovocate de ei în propria țară.

Italia este singura care nu face atâtea garduri și salvează zilnic sute de vieți omenești dintre valuri. Acești oameni sunt victime ale rutelor folosite de traficanți. În Franța sunt peste 4 milioane de imigranți, în Italia 1 milion iar în Marea Britanie peste 2 milioane în vreme ce cifra de 1 milion e gata să fie atinsă în Spania și Germania.

Cuvintele unui imigrant afgan, Nazirullah, disperat și în vârstă de 31 de ani au făcut ocolul lumii: "Oamenii mor aici, mai ales cei care vor să se ducă în Uk. Aşa că, vă rog, comunitatea internaţională, acceptaţi-i sau respingeţi-i! Spuneţi guvernului francez să-i termine pe toţi. Ori să-i lase să plece în ţările lor. Oricum, venim aici zilnic. Ne riscăm viaţa mereu. Și ieri au murit trei oameni”. #Uniunea Europeana #Romani de pretutindeni #imigranti