Două românce, prietene de-o viaţă, sunt cele mai mari duşmance, şi nu se mai salută nici de "bună ziua!". Ioana şi Georgeta au copilărit în acelaşi oraş din România, la Tecuci, unde au fost colege de şcoală. Viaţa a făcut ca prietenele din copilărie să se reîntâlnească, după zeci de ani, în Italia. Ioana a reluat prietenia cu Georgeta, fără să intuiască ceea ce avea să se întâmple. Ea a rugat-o pe buna sa prietenă să o înlocuiască timp de o lună, la familia unde lucra ca îngrijitoare. Urma ca Georgeta să primească salariul pe luna respectivă, iar la final să îi cedeze postul titularei. E drept, Ioana nu avea contract de muncă, dar nici nu se gândea că buna sa prietenă îi va fura locul.

Întoarsă din România, unde a trebuit să ajungă pentru a rezolva nişte probleme administrative, femeia a avut o surpriză urâtă: scurt, fără prea multe explicaţii, familia italiană i-a spus că nu mai are nevoie de serviciile sale, preferând să lucreze cu Georgeta.

Contrariată, femeia a încercat să discute cu prietena ei, dar aceasta i-a spus că nu ştie nimic, doar că patronul casei a insistat să rămână la muncă. Adevărul l-a aflat după mai mult timp: Georgeta reuşise să îi facă ochi dulci bărbatului din casă şi a fost de acord să lucreze şi pe bani mai puţini.

Cu locul de muncă pierdut, Ioana a postat povestea sa pe o reţea de socializare: "Dragii mei, am ajuns la concluzia că nu merită să mai faci bine nimănui. Am vrut să ajut pe cineva şi am primit eu în şut în fund", a comentat cu amărăciune Ioana, povestind apoi întâmplarea nefericită.

Din păcate, din cauza sărăciei, a lipsei unui loc de muncă, mulţi conaţionali apelează la astfel de soluţii şi uită de cei care le-au întins mâna. Beneficiază şi de neseriozitatea angajatorilor italieni, care se iau în considerare că pot economisi câţiva euro pentru aceleaşi servicii.

Astfel de sitiuaţii se întâmplă mai ales în cazul în care persoana care are nevoie de un înlocuitor nu are contract de muncă. Tocmai de aceea, este bine să insistaţi pentru punerea în legalitate a activităţii dumneavoastră şi, cât priveşte binele, să vă gândiţi de două ori înainte de a-l face. Chiar şi celui mai bun prieten.
#romani in Italia