În primele cinci luni ale anului 2015, o grupare de hackeri români a retras fraudulos din conturi bancare din străinătate nu mai puţin de 39 de milioane de dolari, conform unui raport dat publicităţii de Inspectoratul General al Poliţiei. Membrii grupării au făcut aproape 35.000 de retrageri, din 24 de ţări de pe toate continentele, printre care SUA, Belgia, Canada, Germania, Italia, Japonia, Mexic, Spania şi Marea Britanie. Gruparea era formată din peste o sută de persoane, din Bucureşti şi din alte cinci mari oraşe din ţară. În urma descinderilor poliţiştilor, de la domiciliile celor implicaţi au fost ridicate 200.000 de euro şi 2,5 kilograme de aur, precum şi numeroase telefoane mobile şi laptopuri.

În total, de la începutul anului, poliţiştii români au reuşit să anihileze nouă grupări infracţionale specializate în operaţiuni bancare frauduloase, instituind sechestru pe şase imobile, opt autoturisme, patru arme, aproape 400 de carduri falsificate, peste 500 de hard-diskuri, 2.000 de telefoane mobile, 400.000 de lei şi alte bunuri în valoare de aproape o jumătate de milion de lei. În acelaşi timp, au fost trimise în judecată aproape 200 de persoane, peste 40 dintre acestea în stare de arest.

Spre exemplu, una dintre grupările care au căzut în mâna poliţiştilor reuşise să retragă circa 3,6 milioane de dolari, în cadrul a circa 4.200 de operaţiuni realizate cu carduri falsificate ale unei bănci din Porto Rico.

Tot în sfera criminalităţii informatice se înscrie şi cazul unui bucureştean, care a trimis peste cinci milioane de mesaje nesolicitate, tip spam, către angajaţii şi conducerea unei companii, în cadrul unei campanii de denigrare a firmei respective. Din cauza numărului foarte mare de mailuri, serverele şi, implicit, activitatea companiei au fost blocate circa cinci ore.

În context, merită menţionat faptul că al doilea cel mai căutat hacker din lume este un român, Nicolae P., pentru prinderea căruia FBI-ul american a instituit o recompensă de un milion de dolari. Românul este acuzat că a înşelat mai mulţi clienţi ai unor site-uri auto, postând maşini inexistente, pentru "vânzarea" cărora a încasat circa trei milioane de dolari. #Smartphone #Romani de pretutindeni #Politie