Pentru prima dată gruparea jihadistă Stat Islamic ( ISIS) a decapitat două femei, cele două victime fiind acuzate de vrăjitorie și magie. Potrivit știrileprotv.ro, cele două femei au fost executate pe rând, una a fost decapitată duminică, iar cealaltă luni. Din păcate acestea nu au fost singurele decapitări care au avut loc, deoarece împreună cu ele au fost decapitații și bărbații lor.

Adepții acestei grupări sunt recunoscuți pentru modul îngrozitor în care sunt tratate femeile din cultul lor, cele mai multe femei sunt cumpărate de la oamenii săraci din Siria și Irak, apoi batjocorite în cele mai crunte moduri posibile de către militanții grupării. Femeile devin sclavele lor sexuale, iar dacă se opun să întrețină relații sexuale cu ei, acestea sunt bătute și chinuite.

În această lună, musulmanii țin Ramadanul, una dintre cele mai importante sărbători ale cultului lor, ocazie cu care ISIS a organizat un concurs pentru toți bărbații: cei care memorează cât mai multe versete din Coran vor primi drept răplată o sclavă sexuală.

#Statul Islamic a devenit una dintre cele mai periculoase și nemiloase grupări teroriste care au existat în ultimul timp, aceștia fiind recunoscuți pentru numeroasele decapitări pe care le-au executat din martie 2012 până în prezent.

Potrivit unui raport apărut în presă, Statul Islamic a executat peste 3.000 de persoane, dintre care 74 de copii și peste 1.800 de civili. ISIS controlează câteva teritorii din Siria și Irak. Despre aceste sate nu se poate zice decât că trăiesc cu frică și oroare neștiind ce le va aduce ziua de mâine. Această grupare a atras asupra sa ura a milioane de oameni care doresc moartea lor prin chinuri așa cum și ei au chinuit la rândul lor sute de persoane printre care și copii. Din păcate războiul cu acest califat pare interminabil, iar rezultatele nu sunt tocmai lăudabile. În Siria, armata kurdă a reușit să scoată câteva femei care erau ținute prizoniere de către ISIS și au decapitat un adept al grupării.

Jihadisții cuceresc orașe peste orașe. Nu de mult timp adepții acestei grupări au reușit să pună stăpânire pe orașul antic Palmira. #terorism