61.31 % din populație a votat "nu" în referendumul de duminică, exprimându-și acordul cu premierul Alexis Tsipras și nemulțumirea față de creditorii, care încearcă să "asfixieze" economia Greciei. Fără să le pese de ATM- urile închise, de băncile care nu mai au lichidități și de o economie în cădere liberă, ei au respins politica de austeritate impusă de la Bruxelles și Berlin. S-a celebrat victoria târziu în noapte, dar bucuria va fi de scurtă durată. Acum se pune problema cum poate fi Grecia salvată de ea însăși.

#Angela Merkel se confruntă cu cea mai gravă problemă din cei aproape zece ani de carieră politică. De poziția pe care urmează să o adopte va depinde nu numai coeziunea zonei euro, ci chiar viitorul Uniunii Europene.

Germania spera ca rezultatele referendumului să însemne sfârșitul politic al premierului grec și instalarea unui guvern tehnocrat. Pentru Tsipras urmează o perioadă în care este mare nevoie de fler politic și de o pricepere de care nu prea a dat dovadă până acum.

Sunt așteptate cu sufletul la gură declarațiile care vor urma după cina oficială de la Paris dintre Angela Merkel și Francois Hollande. În ciuda faptului că s-a făcut paradă de unitate și consens, există multe diferențe de opinie între cei doi lideri. Hollande a afirmat înainte de referendum că "acum este timpul potrivit pentru negocieri", în timp ce Angela Merkel a subliniat că "a accepta o înțelegere cu orice preț nu înseamnă neapărat să fii un bun european."

În timp ce președintele Franței a luat deja legătura cu Tsipras iar italienii insistă pentru reluarea negocierilor, mulți economiști germani sunt de părere că Grecia ar trebui să părăsească zona euro. Dacă Merkel reia negocierile pentru un nou ajutor financiar, ea va trebui să ceară aprobarea Bundestagului, pe care cu siguranță că o va obține, dar pe fondul resentimentului crescând al populației germane față de Grecia, popularitatea lui Merkel va fi în scădere, mai cu seamă în contextul în care Sigmar Gabriel, cancelarul adjunct al Germaniei a declarat recent că Tsipras a "distrus toate punțile unui posibil compromis între Grecia și Uniunea Europeană", informează bbc.com.

S-a sperat în victoria zdrobitoare a unui "da" urmată de căderea lu Tsipras. Acum, euro scepticii jubilează iar analiștii pur și simplu nu cred că Tsipras va fi capabil să își îndeplinească promisiunile asumate față de poporul său. Liderul euro grupului miniștrilor de finanțe, Jeroem Dijsselbloem, consideră rezultatul referendumului extrem de regretabil pentru viitorul Greciei.

Se vor relua negocierile, dar nu este clar despre ce se va discuta exact, pentru că propunerea anterioară UE/FMI nu mai e valabilă. Grecii au făcut deja aluzii că sunt dispuși la un compromis numai dacă se va discuta reeșalonarea datoriei. Bazându-se pe concluziile unui raport al FMI care a semnalat că datoria Greciei nu este sustenabilă, dar mai ales pe legitimitatea sporită pe care i-a conferit-o votul poporului său, Tsipras vine cu și mai mult curaj la aceste negocieri. Mesajul pe care îl transmite este "am supus cererile voastre unui test democratic și ele au fost respinse".

Angela Merkel nu își dorește să prezideze ieșirea Greciei din zona euro, pentru că ar însemna nu numai o pată pe reputația ei de cancelar dar și o înfrângere a comunității europene. În ciuda consilierilor care sunt de părere că Grecia trebuie să părăsească zona euro, analiștii au semnalat că această ieșire va costa foarte scump pe toată lumea. Pe de altă parte, Merkel este silită să negocieze cu un lider în care nu are deloc încredere, în contextul în care oficialitățile europene au declarat că un "nu" înseamnă respingerea categorică a negocierilor cu creditorii.

Timpul este foarte scurt. Pe 20 iulie, Grecia trebuie să plătească o datorie de peste 3 miliarde de euro Băncii Centrale Europene și dacă acest lucru nu se va întâmpla, BCE își va retrage toate fondurile din băncile grecești. Mai mult decât atât, ceea ce electoratul german nu știe încă, este că Grecia va avea nevoie de un al treilea sprijin financiar pentru a-și putea reveni cu adevărat.

Este nevoie de viziune, îndrăzneală și imaginație din partea liderilor europeni, pentru salvarea economiei Greciei, iar la mijloc se află însăși reputația Uniunii Europene. #Uniunea Europeana