Thom Feeney, un londonez de 29 de ani, specializat în marketing online, a demarat o campanie de strângere de fonduri la nivel european pentru salvarea Greciei de la faliment. Deși datoria externă a Greciei este de aproximativ 1,6 miliarde de euro, tânărul manager britanic nu s-a lăsat descurajat. Acesta a lansat o acțiune de crowdfunding pe platforma IndieGoGo, explicând că pentru salvarea Greciei ar fi necesari doar 3 euro de la fiecare cetățean european, în condițiile în care populația Uniunii Europene este de aproximativ 500 de milioane de oameni.

Surprinzător, printr-o campanie de marketing foarte inteligentă, în urma căreia pentru donații mai mari decât anumite praguri, donatorii pot fi recompensați cu o carte poștală cu Alexis Tsipras, o sticlă de vin grecesc sau chiar cu un sejur de șapte zile în Grecia, britanicul a reușit să strângă în numai trei zile puțin peste un milion de euro.

În urma unei monitorizări a donațiilor efectuată de toptabu.ro, într-un interval de 10 minute au fost efectuate donații de 14.229 euro de la 646 de persoane.

Britanicul a anunțat că obiectivul său este să strângă toată suma necesară pentru achitarea datoriei Greciei. Dacă nu va reuși, acesta dorește să restituie donatorilor toate sumele transmise de aceștia. Din păcate, obiectivul îndrăzneț este foarte greu de atins, luând în considerare faptul că numai dobânda impusă de instituțiile monetare creditoare, FMI și UE, pentru datoria uriașă, este de aproximativ 1000 de euro pe secundă. #Uniunea Europeana #Marea Britanie #Finante

Povestea tânărului manager în marketing Thom Feeney a fost prezentată de către ziarul financiar Business Insider UK. Acesta a declarat pentru publicația engleză că s-a plictisit de discuția fără sfârșit cu privire la situația financiară a Greciei și că modul în care "își încordează mușchii" miniștrii europeni dacă pot sau nu să ajute Grecia poate fi depășit foarte ușor prin solidaritatea de care pot da dovadă cetățenii europeni. Feeney și-a prezentat strategia de marketing pentru această strângere de fonduri și modalitatea prin care va atrage și va convinge oamenii să doneze o sumă cât de mică, începând de la trei euro.