Ca urmare a încălzirii globale accentuate, flotele şi companiile de transport maritim profită acum din plin de rutele comerciale deschise ca urmare a topirii stratului de gheaţă arctic.

Calea maritimă rusească din nord, cunoscută sub denumirea de Pasajul de Nord-Est, a fost practic lipsită de gheaţă în vara anului 2007, permiţând astfel scurtarea distanţei dintre Europa şi Asia cu până la 30%, ceea ce a dus la consum redus de combustibil, reducerea emisiilor de carbon şi evitarea zonelor periculoase cu piraţi de pe coasta Africii. Dacă în anul 2009 doar cinci nave cargo au tranzitat pe această rută, în 2013 numărul lor a crescut la 71.

Preşedintele Vladimir Putin a declarat că vrea strâmtoarea Bering, dintre Alaska şi #Rusia, să devină următorul "Canal Suez", iar planificatorii navali din #SUA au luat şi ei în considerare acest traseu, botezându-l "Poarta Bering". Entuziasmul lor a fost rapid temperat de un raport al Comandantului Pazei de Coastă Americane, amiralul Paul F. Zukunft, care spunea printre altele "Noi nu suntem în aceeaşi ligă cu Rusia, acum. Nu jucăm acest joc la nivelul acesteia".

El făcea această abordare plastică referindu-se la faptul că Rusia dispune în acest moment de nave de salvare, de balizare şi spărgătoare de gheaţă, care să intervină în caz de necesitate. În acest sens, într-un raport dat publicităţii de Fran Ulmer, şeful Comisiei de Cercetare Arctică a SUA, se spune că America dispune de doar două spărgătoare de gheaţă, în timp ce Rusia operează cu 27. China, care nu este o ţară arctică, are în plan să lanseze la apă două asemenea nave, anul viitor. Ulmer spune că un astfel de spărgător de gheaţă costă până la un miliard de dolari şi este nevoie de ani pentru a se construi unul, fără a pune la socoteală componenta financiară necesară.

Dar Rusia şi China nu sunt interesate doar de priveliştile magnifice ale acestei zone şi de rutele de navigaţie mai rapide şi mai sigure. Ele ştiu că în subsolul acesteia se găseşte o comoară uluitoare de petrol şi minerale. Acest lucru a determinat şi alte state să revendice porţiuni din teritoriul arctic, printre care Norvegia, Groenlanda şi Canada, toate pornite şi ele în cursa pentru teritorii submarine.

Conform convenţiilor internaţionale, toate naţiunile cu ieşire la mare au drept de exploatare a zonei maritime continentale de până la 200 mile marine depărtare de coastă. Dar, conform Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Dreptul Mării (UNCLOS), orice naţiune poate pretinde acum o suplimentare cu 200 de mile a platformei maritime continentale, dacă dovedeşte unui comitet ştiinţific al ONU că deţine o bază ştiinţifică de cercetare în perimetrul respectiv. Rusia şi Norvegia au făcut deja cereri în acest sens.

Pentru câteva veri, în ultimii ani, spărgătorul de gheaţă american Healy, a găzduit câţiva oameni de ştiinţă care au cartografiat şi au prelevat probe de pe fundul mării în nordul statului Alaska şi este în curs de pregătire o cerere similară din partea Statelor Unite, ceea ce i-ar aduce un teritoriu potenţial de două ori mai mare decât cel al Californiei. Singurul impediment este că spre deosebire de alte naţiuni arctice, SUA nu poate avea deocamdată aceste pretenţii deoarece nu a ratificat încă tratatul UNCLOS.

Oricum se anunţă o luptă crâncenă şi de lungă durată pentru acest nou El Dorado, la care visează toate naţiunile arctice. #Vladimir Putin