Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino sunt doi eroi italieni, magistraţi implicaţi în lupta anti-Mafia. Născuţi în Sicilia, la Palermo, şi-au petrecut vacanţele copilăriei jucând fotbal în piazzetele din Palermo. Tinereţea i-a găsit studenţi la Drept, iar maturitatea în postura de magistraţi intransigenţi şi incoruptibili.

În urmă cu 23 de ani, la 23 mai 1992, magistratul Giovanni Falcone murea asasinat într-un atentat cu maşină capcană, alături de soţia lui şi de gărzile de corp. Prietenul său i-a împărtăşit aceeaşi soartă, câteva luni mai târziu (după 57 de zile), pe 19 iulie 1992. Avea 52 de ani (se născuse pe 19 ianuarie 1940).

Activitatea celor doi magistraţi s-a concretizat printr-o serie de victorii împotriva Mafiei, prin aducerea în faţa legii a unor membri ai cunoscutelor organizaţii criminale. Ţinta celor doi era "il cappo", Salvatore "Toto" Riina, cunoscut pentru cruzimea de care dădea dovadă în eliminarea adversarilor şi a celor pe care îi bănuia de trădare. Se consideră că în spatele atentatelor a stat chiar acest temut lider al Mafiei, Salvatore "Toto" Riina, cel care avea să ajungă în cele din urmă în spatele gratiilor.

Cei doi magistraţi şi-au primit titlul meritat de eroi în 2006, graţie revistei "Time Magazine", care la 13 noiembrie 2006 îi numea "eroii ultimilor 60 de ani".

Magistratul Paolo Borsellino, conform Rai 1, a dorit să primească mandatul de a investiga moartea colegului şi bunului său prieten Giovanni Falcone, dar s-a zvonit că anumite jocuri de interese ar fi dus la refuzul autorităţilor de a-i încredinţa lui ancheta.

Pe 17 iulie 1992, Borsellino ajunsese la Roma, unde plănuise verificarea unei informaţii venite de la un informator din rândurile Mafiei, potrivit căreia Mafia reuşise coruperea a doi înalţi oficiali, printre care şi un alt magistrat, prieten cu Borsellino. În timpul investigaţiei, superiorii lui Borsellino (se pare că era vorba de un telefon dat de însuşi ministrul de Interne Nicola Mancino - John Follain, Vendetta: The Mafia, Judge Falcone and the Quest for Justice, London: Hodder & Stoughton, 2012, p.144-145) l-au chemat de urgenţă la Palermo. În ziua fatidică, 19 iulie 1992, magistratul Paolo Borsellino se afla în maşină pe Via d Amelio, nu departe de locuinţa unde trăia mama sa.

Astăzi, numele celor doi magistraţi, Falcone şi Borsellino, au fost date unor numeroase instituţii publice, inclusiv Aeroportului din Palermo. #terorism #Politie #Violenta